Barceloneza pentru școlărițe

Barceloneza pentru școlărițe
Barceloneza pentru școlărițe

“Hot chili peppers in the blistering sun” – vocea răguşită a lui Bob Dylan are efect de mixer pe transpiraţia care îmi lipeşte căştile de urechi. Soon the horse will take us to Durango”. Nu, nu sunt în Durango, ci în Barceloneta, iar în locul ardeilor chili, rufe multicolore mi se învârt deasupra capului în soarele exploziv.

Vă întrebaţi ce naiba caută textul meu pe TravelGirls.ro?! Nu mi-am schimbat sexul şi nici măcar orientarea sexuală, dar am călătorit împreună cu fiicele mele, ceea ce mă aduce cumva mai aproape de conceptul site-ului. E adevărat, nu foarte aproape, ţinând cont că ele au doar 10, respectiv 8 ani, dar faptul că s-au ţinut după mine în sandale şi rochiţe pe străzile din Barcelona, mi-a feminizat cumva percepţia asupra oraşului.

Ciutat Vella – orașul vechi. Detaliu din Cartierul Gotic / Bari Gotic
Ciutat Vella – orașul vechi. Detaliu din Cartierul Gotic / Bari Gotic

Ca orice copii cu creierii spălaţi la Cartoon Network, mă bătuseră la cap să le duc la Disneyland, în Paris. Am decis să le uimesc şi mai tare, promiţându-le o ascensiune pe acoperişurile Casei Batlló şi La Pedrera. Dar nu le-am convins cu asta, ci cu jungla de la Cosmo Caixa.  Muzeul de Ştiinţe Cosmo Caixa din Barcelona fusese desemnat Muzeul European al Anului în 2006, când a fost inaugurat şi chiar eu îmi doream să-l văd*.

Pentru a găzdui fragmentul de junglă, muzeul a fost săpat 5 nivele în subteran, astfel încât doar vârfurile celor mai înalţi arbori tropicali ajung la suprafaţă, protejate de un pod de sticlă ce răsare dintre tufele de levănţică din curtea muzeului. O plimbare prin pădurea amazoniană, printre păsări exotice vii, pe malul unei ape în care înoată ţestoase, caimani, peşti piranha şi arapaima li s-a părut prea tare ca să fie adevărat. Apoi le-am povestit de Floquet de Neu / Fulg de Zăpada, gorila albă de la Zoo Barcelona, singura gorilă albinoasă din lume şi Disneyland-ul a devenit subit o prostioară pentru puştani de grădiniţă, iar eu m-am trezit rezervând biletele de avion spre capitala Cataloniei.

Un arbore fosilizat din jungla amazoniană, înalt de vreo 20 de metri și plin de scorburi în care se ascund peștii în perioada în care pădurea se inundă, este înconjurat de o scară în spirală care coboară spre sala aflată la etajul minus 5, de unde se intră în pădurea inundată.
Un arbore fosilizat din jungla amazoniană, înalt de vreo 20 de metri și plin de scorburi în care se ascund peștii în perioada în care pădurea se inundă, este înconjurat de o scară în spirală care coboară spre sala aflată la etajul minus 5, de unde se intră în pădurea inundată.
Un pește arapima lung de 2 metri plutește tacticos pe deasupra unui cuplu aflat într-un moment de tandrețe de cealaltă parte a peretelui de sticlă.
Un pește arapima lung de 2 metri plutește tacticos pe deasupra unui cuplu aflat într-un moment de tandrețe de cealaltă parte a peretelui de sticlă.

Pentru mine, însă, provocarea a fost să fac două şcolăriţe intoxicate zilnic de 3-4 canale de desene animate să se înfioare de emoţie la contactul cu lumea lui Gaudi. Siluetele hornurilor de pe acoperişul Casei Milà pot fi magice pentru adulţi, dar nu seamănă deloc cu eroii din Madagascar 3. Riscam ca fiicele mele, bombardate cu reclame la meniuri fast food cu surprize, păpuşi Barbie şi alte hidoşenii de celuloid care bâzâie “meeeaaamy!” în timp ce fac caca, pipi sau râgâie, să mă considere un moşuleţ ţicnit dacă aş încerca să le conving de asemănarea dintre acoperişul Casei Batlló şi un dragon marin.

Hornurile de La Pedrera. În realitate și în cărbune.
Hornurile de La Pedrera. În realitate și în cărbune.

Bântuind pe tripadvisor şi pe alte site-uri despre Barcelona, am aflat că Picasso a avut un studiou în Barceloneta, un cartier disecat de străzi înguste, de la fereastra căruia a pictat zig-zag-ul acoperişurilor, Mediterana şi zeci de porumbei. Plus faimosul tablou cu monumentul lui Columb şi perdeaua care se înfoaie în vânt ca rochia unei dansatoare de flamenco. În acest context, dorinţa mea de a vizita şi Muzeul Picasso, părea o pretenţie absurdă. Ce să caut cu plozii la Muzeul Picasso?! Se vor hlizi la toate nudurile din seria Artistul şi Modelul şi la toate puţele de taur din seria Corridelor. Poate că personalul muzeului nici nu mă va lăsa să intru cu ele, vor chema duba de la protecţia copilului de îndată ce voi achita biletele. Paradoxal, dar tocmai intenţia mea de a vedea Muzeul Picasso mi-a oferit soluţia!

Astfel, am ajuns să închiriez online un apartament în … Barceloneta.

Seara, în Barceloneta. Barul 21, de pe strada noastră.
Seara, în Barceloneta. Barul 21, de pe strada noastră.

Pe harta Barcelonei, Barceloneta pare o înotătoare dorsală de rechin înconjurată de mare. Venind de oriunde dinspre oraş, îţi dă senzaţia unui sat în care te teleportezi atunci când traversezi strada. Construit în secolul XIX şi rămas neatins după reconstrucţia oraşului survenită la începutul secolului XX, Barceloneta este astăzi cartierul cel mai sărăcăcios, mai nonconformist şi mai viu al Barcelonei. În plus, este înconjurat de cea mai mare şi mai frumoasă plajă din oraş.

Plaja din Barceloneta. Nonconformistul monument din primplan are pe fundal silueta postmodernă a hotelului de fițe W.
Plaja din Barceloneta. Nonconformistul monument din primplan are pe fundal silueta postmodernă a hotelului de fițe W.

Amiaza taie umbre agresive pe faţadele mâzgălite de graffiti, împărţind balcoane şi ferestre în triughiuri nete de lumină şi întuneric. Nu doar războiul geometric pe care îl provoacă razele soarelui printre prosoapele întinse la uscat m-a bucurat că am închiriat aici, ci şi izul de scoici de la marischeriile de pe plajă, pe care briza îl strecoară printre clădiri, sugerând cochiliile răsucite din creaţiile lui Gaudi. Să închizi ochii obosiţi de linii, dreptunghiuri şi triunghiuri, iar nările să-ţi provoace în subconştient răsuciri şi curbe de crustacee mi s-a părut cel mai bun mod de a le face fetelor cunoştinţă cu Barcelona.

Barceloneta

Forme gaudiene proaspete, pe gheață, la Marischeria Salamanca.
Forme gaudiene proaspete, pe gheață, la Marischeria Salamanca.

După ce au văzut, mirosit, pipăit şi gustat timp de câteva zile fiecare cleşte, tentaculă şi carapace din farfuriile de paella, după ce şi-au lipit obrajii de toate geamurile Acvariului de la Mare Magnum, după ce au hrănit din palmă porumbeii din Placa Catalunya şi papagalii de pe Passeig Picasso, ne-am aventurat în Casa Batlló. Cu audioghidul în engleză la ureche, începusem să le traduc fetelor în şoaptă care e treaba cu holul de la intrare, când cea mică s-a aşezat în fund pe scară şi privind-o cu capul într-o rână mi-a spus că seamănă cu o burtă de crevete.

Atunci, am închis audioghidul şi l-am băgat în buzunar. Misiune îndeplinită, zic.

* cei ce mă cunosc de pe Daily Cotcodac vor înţelege că eu de fapt voiam să vizitez Muzeul de Artă Precolumbiană, în care Zeiţa Pământului e fertilizată în toate poziţiile de către Zeul Ploii pe aproape toate vasele de cult expuse.

[nggallery id=6]

 _____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Ultimele postari ale lui Ionut Sendroiu (vezi toate)

bestvalue.eu

18 COMENTARII

  1. am omis sa precizez ca albinoasa gorila Floquet de Neu / Fulg de Zapada a murit, am aflat asta in prima zi dupa ce am ajuns in Barcelona, de la un taximetrist. Doar urmasii ei mai pot fi vazuti la zoo, iar urmasii ei nu sunt albinosi. Ceea ce nu e chiar asa de rau, pina la urma 🙂

    • Am vizitat blogul tau, iar recenzia despre BCN mi s-a parut foarte instructiva, documentata & organizata. Foarte utila, intr-un cuvant. Asa ar trebui sa arate o recenzie turistica adevarata!
      (eu am un alt stil de a calatori, asa ca recenziile mele sunt o adunatura de impresii & senzatii) 🙂

    • Multumesc pentru recomandare, picturile hiperrealiste de la MEAM, aflat la nici 5 minute distanta de Muzeul Picasso, au avut un impact mai puternic asupra copiilor (am vizitat intai Picasso, apoi MEAM). Cu toate acestea, au ramas cu porumbeii, pana la urma si cu vasele de ceramica ale lui Picasso – acestea dandu-le senzatia ca sunt pictate de un copil si ca ar putea incerca si ele 😉

  2. John, ai ramas neschimbat. Sa-ti traiasca fetele.
    In septembrie vom revedea cu drag Barcelona.
    Poate reusim sa ne si vedem in vacanta asta.

    • Alex, ce surpriza!!! Cum ai calculat ca am ramas neschimbat, daca nu am postat nici o poza cu mecla mea?! As vrea sa ne vedem desigur, vb pe yahoo 😉

  3. Desi imi place sa cred ca sunt o feminista, asta e unul dintre cele mai frumoase articole de pe Travel Girls (nu va suparati, fetelor). Mi s-a facut un dor nespus de Barcelona.

    • Multumesc 🙂 Textul se adreseaza mai mult adultilor care au vizitat candva Barcelona, provocandu-i sa o mai faca odata, eventual impreuna cu copiii 🙂
      De aceea, intentia mea nu a fost sa starnesc curiozitatea celor care nu au mai vizitat orasul, ci nostalgia celor care au mai fost pe aici 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.