Cea mai bună destinație unde să înveți să schiezi

N-o avea România domeniul schiabil al Austriei, Italiei sau Franței, dar avem pârtii bune pentru orice schior, de la cele pentru inițiere la pârtii negre, pentru avansați. Și mai important – și asta sigur un avantaj față de pârtiile din afara țării, sunt locuri unde poți să schiezi cu mai puțini bani decât dai pe un bilet de autobuz iar costurile lecțiilor de schi sunt la jumătate față de Valea Prahovei.

® Foto by TravelGirls.ro cu Sony A77 II, obiectiv 18-55 mm

***

De ce să înveți să schiezi pe pârtiile din Harghita?

Ca să înveți să schiezi și să nu uiți totul imediat ce ai ajuns acasă, cel mai bine e să dedici o săptămână întreagă sportului ăstuia, cu tot cu practica de după cursuri. Prin urmare, nu mai contează că mergi în plus 100-150 de kilometri față de Valea Prahovei (care probabil că ar fi prima opțiune), merită din plin efortul.

Pârtiile din Harghita sunt cele mai ieftine din țară (o urcare pe o pârtie de începători costă puțin peste 50 de bani), o oră de schi cu instructor este și cu 70% mai ieftină aici decât la Sinaia sau la Bușteni și cred că nu mai are rost să spun că aglomerația de pe pârtii nu există.

DSC_0127

Unde înveți să schiezi în Harghita?

Cea mai bună destinație din România unde să înveți să schiezi e Harghita. La Toplița, Harghita Băi, Tușnad, Borsec, Băile Homord sau Harghita Mădăraș sunt pârtii excelente pentru începători, cu lungimi de la 200 de metri la 1 kilometru.

Caută aici echipament pentru schi

  • Tușnad are o singură pârtie (grad redus de dificultate), cu teleski, nocturnă, un apres-ski foarte primitor și centru de închiriere schiuri. Chiar și în weekend, când în alte locuri din țară se stă la coadă zeci de minute la teleski, aici totul merge ca pe roate.
  • În Harghita Băi sunt 3 pârtii pentru începători (plus două medii și două dificile), nocturnă au doar două dintre pârtii (Miklós – avansați și Csipike – mediu), babyski și teleski.
  • Băile Homorod are o singură pârtie – Lobogo, pentru începători, cu teleski, nocturnă și tunuri de zăpadă.
  • În Borsec sunt 3 pârtii – Prichindel (începători), Speranța (grad de dificultate mediu) și Raza Soarelui (avansați), telescaun pentru toate pârtiile. Nocturnă și zăpadă artificială are doar Speranța. Funcționează de la 10 la 18 și în weekend până la ora 19. La baza pârtiilor este un restaurant și Serviciu Salvamont.
  • La Toplița sunt 2 pârtii – Bradul (începători) și Măgheruș (avansați), au nocturnă, teleski și schi-bar (de aici se cumpără cartelele).
  • La Harghita-Mădăraș sunt 3 pârtii pârtii pentru începători (2 cu grad de dificultate mediu și una pentru avansați), babyski, teleski și apres-ski. Detalii aici.

DSC_0122

Cât costă să schiezi în Harghita?

O lecție de schi cu instructor la Harghita Băi sau la Tușnad este 50 de lei iar la Toplița între 30 și 50 de lei (detalii aici). Comparativ, pe oricare din stațiunile de pe Valea Prahovei, o oră de schi costă 100 de lei. Afișe cu datele de contact ale echipei de instructori găsești în cabanele apres ski de la baza partiilor, iar monitorii sunt la treabă aproape în fiecare zi. Eu însă te sfătuiesc să îți faci programare la telefon (i-am întrebat pe instructori și mi-au spus că răspund mai greu la mailuri), pentru că în weekend și în vacanțele școlare au destul de multe solicitări iar în restul timpului fie sunt plecați la concursuri în afara țării, fie merg acolo unde sunt chemați pentru lecții.

Caută aici echipament pentru schi

scoala de schi snowboard Harghita Tusnad

Dincolo de prețul semnificativ mai mic al orelor de schi, pe pârtiile din Harghita și urcările cu telescaunul sau teleski-ul sunt foarte ieftine (în costul lecțiilor nu este inclus și ski-pass-ul). La Tușnad un ski-pass cu 50 de urcări costă 60 de lei (1,2 lei/urcare), la Harghita Băi abonamentul pentru o zi este 50 de lei, la Harghita-Mădăraș 60 de lei, la Toplița 45 de lei toată ziua, la Borsec 40 de lei iar la Homorod-Lobogo o cartelă cu 200 de puncte costă 128 de lei (0,64 lei/urcare – detalii aici).
DSC_0084

Webcam pârtii Harghita

DSC01679

Cum recunoști un instructor de schi bun?

În primul rând, orice instructor de schi ai alege e mult mai bine decât dacă înveți de capul tău. Schiatul este un sport tehnic, e nevoie ca cineva să îți explice pe înțelesul tău toate regulile și să-ți observe îndeaproape evoluția, astfel încât să corijeze din timp eventualele greșeli. Schiatul nu este despre echilibristică pe pârtie, așa cum am auzit de la mulți părinți (care mi-era clar, nu știau să schieze) care dădeau lecții odraslelor lor.

Caută aici echipament pentru schi

Citeam zilele trecute un material pe blogul lui Mircea Vintilă care spunea că n-ar mai trebui permis accesul pe pârtie celor care nu au absolvit o școală de schi (cel puțin modulul de inițiere): „Ca să conduci o mașină ești obligat să faci o școală și să treci un examen. La fel pentru a face scufundari, la fel ca să sari cu parașuta. De ce n-ar fi la fel și la schi, în fiecare sezon se întâmplă accidente grave pe pârtie, mai toate din cauza neisprăviților care după ce își dau adidașii jos, își pun schiurile în picioare pentru prima dată și o iau la vale de la 2000, crezându-se probabil Alberto Tomba (la Bomba). Vă recomand să citiți articolul lui Mircea aici.

DSC_0086

Nici varianta să te învețe un amic bun care știe să schieze, soțul sau soția, iubitul sau tatăl nu stă în picioare (citește aici un articol amuzant), cel mai bine e să plătești un instructor care în timpul orelor de inițiere de va învăța cum să îți alegi echipamentul, cum să încalți corect clăparul și să fixezi schiul, apoi veți face împreună exerciții statice și dinamice pe schiuri, te va învăța poziția de bază pe schiuri (atitudinea) și menținerea echilibrului în alunecare. Tot în timpul nivelului de inițiere vei învăța plugul și vei face viraje în plug apoi fuga la teleschi (să înveți să urci cu el, deși nu e mare filosofie) și, la urmă, virajele paralele și comportamentul pe pârtie.

Pare că îți va lua o veșnicie să înveți toate astea când tu crezi că nu ești în stare nici să-ți ții echilibrul în clăpari stând pe loc, dar n-ar trebuie să fie nevoie de mai mult de 10 ore în total (dacă ești dintre cei care învață repede, în 3-4 ore vei trece de nivelul de inițiere și în maximum 20 de ore de practică treci de nivelul începător).

Hotel O3zone Baile Tusnad by TravelGirls (11)

Cum alegi echipamentul de schi?

La fel de important ca monitorul de schi este să ai echipament potrivit pentru tine. Pe scurt, măsura clăparilor trebuie să fie aceeași cu a bocancilor/pantofilor iar în cazul schiurilor se recomandă ca lungimea pentru începători să fie până la bărbie, iar la nivelul mediu până la nivelul nasului. Dat fiind că nu vei avea nevoie decât de vreo 2-3 weekenduri de practică pentru a trece de la nivelul începător la mediu, cel mai bine este să nu îți cumperi decât clăpari și bețe la început. Schiuri bune second-hand găsești la finalul sezonului, urmărește site-urile de anunțuri și sigur vei găsi la prețuri foarte bune.

Caută aici echipament pentru schi

DSC01690

Unde te cazezi?

Eu am stat la Hotelul O3zone din Băile Tușnad, probabil cea mai bună opțiune de cazare în zonă. De ce am ales să stau acolo am povestit în review-ul de pe blog.

Hotel O3zone Baile Tusnad by TravelGirls (38)

Cât economisești dacă înveți să schiezi în Harghita?

Am făcut o simulare pentru o vacanță de 5 zile la schi: 10 ore cu instructor, echipament închiriat pentru 5 zile și ski-pass pentru 3 zile- ca să practici ceea ce ai învățat la Toplița (unde e cel mai ieftin), la Tușnad și la Sinaia, ca să văd cu câți bani rămâi în buzunar dacă alegi să înveți să schiezi pe pârtiile din Harghita. Din calculele mele, poți economisi peste 1000 de lei  (la Toplița toate astea costă 560 de lei, la Tușnad 760 de lei iar la Sinaia 1700 de lei).

10 ore de schiat cu instructor 

Toplița – 300 de lei (30 de lei/oră)

Tușnad Băi – 500 de lei (50 de lei/oră)

Sinaia – 1000 lei (1000 de lei/oră)

Ski-pass 3 zile

Toplița – 135 de lei (45 lei/zi)

Tușnad Băi – 135 de lei (45 de lei/ski-pass 30 de urcări)

Sinaia – 450 de lei (2 ski-pass-uri cu 24 de urcări cu skiliftul pe Pârtia Nouă – 280 de lei și o cartelă cu 10 urcări cu gondola – 170 de lei)

Închiriere echipament (clăpari, schiuri, bețe)

Toplița – 125 de lei (25 de lei/zi)

Tușnad Băi – 125 de lei (25 de lei/zi)

Sinaia – 250 de lei (50 de lei/zi)

Caută aici echipament pentru schi

***

® Foto by TravelGirls.ro cu Sony A77 II, obiectiv 18-55 mm

__________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here