Trekking în Retezat – doi ochi albaştri

Când am ajuns la Cabana Pietrele, locul care avea să ne fie casă și masă vreo 3 zile, vremea era exact așa cum nu îmi doream să fie: ceață groasă, frig și ploaie. Dacă situația nu se îmbunătățea în 24 de ore, aveam să coborâm din munte și să ne continuăm turul spre sud, pe Valea Cernei și, mai departe, la Cazanele Dunării.

____________________________________

În prima dimineață ceața lăptoasă apăsa peste munți și era frig. Ce-i drept, nu mai ploua așa că am plecat într-o mică plimbare prin împrejurimi. Poate până la cabana Gențiana, care e la vreo 45 de minute distanță. Ne umplem sticlele cu apă, rucsacurile cu dulciuri, glucoză și batoane cu cereale și alegem unul dintre trasee: spre Tăul dintre brazi, pe traseul care duce la Lacul Galeșul – 3 ore și jumătate, marcaj triunghi roșu.

Pietrele sunt ude și pădurea e plină de ciuperci colorate. Pe traseu nu e nimeni – probabil toți s-au speriat de vremea neprietenoasă mai ales că până mai ieri soarele a strălucit cât era ziua de lungă.

Până când cărarea se bifurcă – la dreapta spre Tăul dintre brazi iar în stânga spre Lacul Galeșul – traseul e aproape ca o plimbare prin parc. Bine, cu ceva urcuș și coborâș, asta ca să nu uiți că ești totuși pe munte și că de aia ai bocancii în picioare.

După plăcuța care indică 45 de minute până la Tăul dintre brazi, situația se schimbă puțin. Trec râul și, pentru că bocancii mei nu sunt impermeabili, trebuie să mă descalț, apoi mai e de urcat un munte, atât, un singur munte. Acele trei sferturi de ceas însă… să zicem că ai impresia că sunt de vreo trei ori mai multe.

Despre Tăul dintre brazi, aflat la 1710 m, se spune că e cel mai straniu lac din Carpați. Iar despre legendele țesute în jurul ochiului de apă ar trebui să îți vorbesc ore întregi. Se spune, de exemplu, că pe fundul lacului trăiește un soi de monstru adormit care se arată din când în când. Nu l-am văzut. Poate și pentru că am făcut atâta gălăgie încât am speriat și ursul dar și monstrul din tău.

Se mai spune și că din lac s-ar fi pescuit un pește care se găsește în apele sărate. Cert e că Tăul dintre brazi e singurul lac din Retezat care nu este glaciar. Iar la finalul urcușului aceluia de ceva mai mult de 45 de minute îți primești răsplata: un colț de lume, unde ai vrea să tot lenevești.

Între timp norii se risipiseră și soarele strălucea cu toată puterea printre brazi. Căutăm marcajul triunghi roșu (care se află pe o bucată de stâncă) spre Lacul Galeșul și, după ce trecem deasupra râului pe un pod improvizat dintr-un buștean (încă ud) grăbim pasul să ieșim mai repede în jnepeniș.

Recunosc că bucata de traseu cu jnepeni e cea care îmi place cel mai mult. Printre pauzele de mâncat afine și umplut sticlele cu apă profit de ocazie și în pajiștea La Oboare dau câteva telefoane. Jos, la Pietrele, nu este semnal aproape deloc.

După ce ies din jnepeniș, pe Valea Galeșul, nu mai durează mult și ajung: Lacul Galeșul e fascinant. Nu degeaba se spune despre el că e cel mai frumos lac glaciar din cei 80 de „ochi albaștri” ai Retezatului. Cu Porțile Închise în față, Culmea Galeșul la stânga și Valea Rea la dreapta, mai că-ți vine să mai rămâi pe aici, la 1990 de metri, culcată pe iarbă.

Față de Lacul Bucura, unde aveam să ajung în ziua următoare și unde e atât de multă lume, aici, la Galeșul nu am întâlnit decât 3 persoane. Poate că de asta mi-a plăcut atât de mult și, dacă o ceață groasă și rece nu ar fi acoperit în câteva minute toată căldarea glaciară, aș mai fi stat ceva vreme. Data viitoare!

Traseul Pietrele – Lacul Galeșul, cu o mică abatere la Tăul dintre brazi nu este recomandat iarna începătorilor însă vara este perfect pentru o zi pe munte.

Nu uita de minimum de echipament pentru tură de o zi:

rucsac de 20-35 litri

– bocanci de munte (de preferat cu talpă Vibram)

– tricou și pantaloni scurţi

geacă impermeabilă (de preferat cu membrană GoreTex)

– tricou de rezervă / polar 100, bluză windstopper, o pereche de șosete de rezervă

– lanternă frontală

– opțional: bețe de trekking, parazăpezi (în cazul în care plouă ori nu s-au topit încă zăpezile)

__________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

11 COMENTARII

  1. Imi e dor de dragul meu Retezat! Poate punem de vreo excursie din mai incolo? Ma luati si pe mine? Zic asta pentru ca parca nu as merge pe acolo fara un ghid/om avizat.

    Cred ca ultimul traseu fain si lung in Retezat a fost in 2001 sau 2002, la cort! Dar a fost de vis!

    • cu mare drag. cum se duc zăpezile, ieşim la plimbare. oricum, Retezatul nu e foarte greu şi e bine marcat. pe noi ne roade un pic să ajungem la Porţile Închise, un pasaj mai periculos. 🙂

  2. Eh, aici am oftat adanc de vreo cateva ori ca n-am mai fost de mult in retezat si Galesul e inca lacul meu preferat. Nu ca nu mi-ar placea si celelale dar asa cum zici, e mai linistit, mai putin umblat si are o pozitie care te face sa vrei sa stai pe acolo. Nu stiu daca se mai poate campa acolo – pe vremuri se putea doar ca daca te prindea acolo ceva vant iti cam flutura cortul cu tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.