Cazanele Dunării – un loc unde să tot revii

De foarte puţine ori mi s-a întâmplat să ajung într-un loc şi să las vreun colțișor necercetat. Asta pentru că profit de fiecare moment la fața locului, în aşa fel încât să nu-mi pară rău că nu găsesc vreme să revin pe acolo. Dacă stau bine să mă gândesc, îmi ajung degetele de la o mână să enumăr acele locuri unde m-am reîntors cu drag. Şi nu spoturile scumpe ori ghidurile turistice frumos colorate m-au făcut să revin ci oamenii pe care i-am întâlnit acolo. Defileul Dunării e unul dintre acele locuri.

Încolonaţi în maşinile Renault, am ajuns la Continental Porţile de Fier într-un weekend care a început marţi, pentru că nu e nevoie să aştepţi sfârşitul de săptămână să-ţi iei lumea-n cap. Iar atunci când pleci la drum cu o gaşcă mare, de oameni frumoşi, cu atât mai puţin. Ţi-am zis doar că omul sfinţeşte locul!

Motelul e la o aruncătură de băţ de Drobeta Turnu Severin, în satul Gura Văii. Toate camerele au vedere spre Dunăre, malul sârbesc şi, mai ales, spre barajul Porţile de Fier 1. După lăsatul serii imaginea pe care o ai fie de la terasă fie din cameră te lasă fără cuvinte. Şi e atâta linişte! Asta pentru că motelul se închiriază doar grupurilor de peste 20 de persoane, în aşa fel încât nu te intersectezi nici la terasă, nici la piscină cu turişti pe care nu-i cunoşti. E un loc perfect pentru teambuildinguri.

De aici ajungi uşor în Orşova, de unde poţi să te îmbarci într-o croazieră pe Dunăre. Plimbarea durează vreo 3 ore şi include vizita la Grota Veterani dar, mai ales, la Peştera Ponicova. Îndrăzneşte şi dă-te jos din barcă pentru că altfel ratezi una dintre cele mai frumoase peşteri pe care le-am văzut până acum. Peştera nu e luminată şi nu e amenajată în niciun fel pentru turişti. Din lipsă de fonduri, pare-se. Iar informaţiile de pe internet sunt puţine şi mult prea tehnice. Peştera asta e sub Ciucarul Mare – cel mai mare vârf din zonă, de pe malul românesc – şi are două intrări: una de pe apă, în dreptul Cazanelor Mari şi cealaltă de pe uscat, din DN57. Mie mi-au plăcut mult Galeria Coloanelor şi cea a Liliecilor (unde nu am înaintat prea mult pe motiv de… lilieci).

E de preferat să fii încălţată în sandale de călător sau în cizme de cauciuc (chiar la intrare e un pasaj unde apa ajunge binişor până la genunchi), frontală şi o bluză cu mânecă lungă.

Ziceam că peştera e săpată sub Ciucarul Mare şi nu-i chip să pleci de aici fără să faci traseul de o oră (triunghi galben) care te conduce către una dintre cele mai spectaculoase privelilşti de care am avut parte cu prea puţin efort. Acolo sus, printre păsările răpitoare care sparg liniştea cu cântecul lor, printre stâncile golaşe bătute de soare (atenţie la vipere!) vezi Dunărea cum fierbe în Cazane.

Ia cu tine o cantitate generoasă de apă pentru că nu există surse pe traseu iar vara este foarte cald

Pentru că drumurile m-au dus la Cazane cu ocazia teambuildingului Bloggers Inc, al cărui scop a fost să ne aventurăm cât putem de mult (zona are un potenţial fantastic din punctul ăsta de vedere), sâmbătă miercuri am plecat, cu surle şi trâmbiţe la biciclit MTB. Drumul care duce spre fosta tabără Mraconia şerpuieşte uşor de-a lungul golfului cu acelaşi nume şi e perfect pentru biciclit (chiar dacă nu ai mai pedalat niciodată, aşa, ca mine): maşinile care se încumetă să o ia pe aici sunt puţine, peisajul e minunat iar locuri de odihnă care te aşteaptă la capătul traseului sunt cu nemiluita.

Dacă ocoleşti tabăra Mraconia prin stânga, găseşti câteva locuri numai bune de campat, departe de ochii curioşilor, de zgomot şi de praf.

Noi ne-am testat abilităţile şi ne-am depăşit limitele graţie băieţilor de la Aventuria care au venit cu tot echipamentul necesar şi, bonus, cu suport moral intens pentru învăţăcei şi accidentaţi. Şi tot cu Aventuria, după un training la faţa locului, ne-am dat cu caiacele pe Dunăre, la Orşova. Dacă ajungi în bucata asta de Românie, închiriază un caiac pentru că e al naibii de distractiv.

După o zi plină de activităţi care-ţi solicită intens mintea şi trupul şi o bălăceală prelungită în Dunăre, am mers la Eşelniţa, la orfelinatul de ţestoase. Mai exact, la Centrul de Monitorizare a Habitatelor si Speciilor, unde am primit răspunsuri la tirul de curiozităţi pe care le-am avut legat de una dintre cele două specii de ţestoase de uscat din România (cealaltă specie vieţuieşte în Munţii Măcinului). Am aflat că micuţele hibernează mai ceva ca ursul carpatin, că se culcă devreme – înainte de apusul soarelui – şi atunci se îngroapă în pământ – şi că sunt crescute în captivitate până ating o anumită greutate (câteva sute de grame). Apoi sunt eliberate pe dealurile verzi din zonă. Unele nu scapă de ochiul vigilent al lui Big Brother de Mehedinţi şi sunt cadoriste cu un GPS. Dacă vrei să afli mai multe, fă o vizită centrului!

De departe mascota locului ăstuia despre care nu stă scris în nicun ghid turistic şi în aproape niciun material de promovare al zonei (!) e Vasilică – un broscoi mâncăcios din cale-afară. Nu s-a supărat că l-am deranjat de la cină dar am fost avertizată să-mi ţin degetele departe de fălcile-i cornoase.

Una peste alta, te sfătuiesc să profiţi din plin de ce are de oferit cel mai mare Parc Natural din România – Porţile de Fier. Şi nu uita să încerci cel puţin o activitate nouă în fiecare călătorie!

 _____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe Facebook, Twitter și abonează-te prin RSS la articol

• Despre
• Ultimele Postari

Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.

Sunt și aici

Ultimele postari ale lui Loredana (vezi toate)

• Cum a fost la primul maraton culinar din București - 6 aprilie 2018
• Probabil cel mai tare circuit: 30 de zile în jurul lumii - 23 februarie 2018
• Cum a fost la Cetățuia – pensiunea din vârful dealului, în inima pădurii - 12 februarie 2018