Alte 55 de cărți pentru toți pasionații de călătorii

elefant.ro

Prima listă cu 55 de cărți de travel a venit firesc, pentru că nu găseam niciodată titluri mulțumitoare în categoria “călătorii” din librăriile online. După căutări în cele patru zări am descoperit atâtea cărți minunate încât la un moment dat am început să mă gândesc: Eu când le citesc pe toate?

Așa că dacă tot am impresia că nu o să am suficient timp pentru citit, măcar să am o listă de așteptare mai lungă. Și-am mai scotocit după alte 55 de cărți pe care orice pasionat de călătorii, de bucătăria lumii, de cultură și tradiții, de călătorii imaginare o să le iubească.

Cele 55 de cărți de mai jos sunt numai bune de luat în metrou, în tren sau în avion, de citit la gura sobei sau în fața șemineului, pe plajă sau într-un hamac, la umbra unui brad. Unele sunt în format electronic, dacă obișnuiești să citești de pe un e-reader. Și de ce nu, de dăruit – e un cadou de travel excelent!

  1. Johanna Basford – Pădurea fermecată. Carte de colorat pentru adulți și activități antistres

padurea-fermecata-carte-de-colorat-si-activitati-antistres

Aceasta noua si uimitoare carte de colorat semnata de Johanna Basford isi conduce cititorii intr-o calatorie prin Padurea fermecata, invitandu-i sa descopere ce se afla in castelul din inima ei. Pe langa desenele de colorat si de infrumusetat, vei intalni pe drum animale si obiecte magice, printre acestea numarandu-se si noua simboluri speciale. Descopera toate simbolurile pentru a deschide usa castelului si a scoate la lumina comoara din interiorul lui!

2. Levison Wood – Pe jos de-a lungul Niluluipe-jos-de-a-lungul-niluluiPovestea unei expeditii memorabile, greu de egalat in viitor.

Aproape 7.000 de kilometri strabatuti pe jos. Nopti petrecute in salbaticie, hrana limitata si nenumarate pericole. Paduri tropicale, savane, mlastini, desert si oaze de verdeata luxurianta. Sapte tari diferite. Nimeni nu a mai parcurs acest traseu astfel. Levison Wood povesteste in detaliu aventurile dramatice, dar fascinante de care a avut parte strabatind malurile Nilului. Pe parcursul calatoriei a descoperit lucruri incredibile despre istoria fluviului, mai ales prin intermediul oamenilor pe care i-a intilnit si care l-au ajutat sa-si atinga tinta, si a cunoscut direct povestea unei Africi in curs de modernizare. Infruntind crocodili, hipopotami agresivi, arsita din desert si agenti de securitate motivati politic, bine-cunoscutul explorator a reusit o expeditie memorabila, greu de egalat in viitor.

3. Robin S. Sharma – Călugărul care și-a vândul Ferrari-ulcalugarul-care-si-a-vandut-ferrari-ul
Bestseller ce a facut senzatie in intreaga lume, Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul, iti va binecuvanta si imbogati viata, indiferent cine esti sau ce faci. Scrisa ca o fabula spirituala, cartea este povestea lui Julian Mantle, un avocat stralucit, care aflat pe culmile succesului si ducand un stil de viata dezechilibrat, se prabuseste intr-o sala de tribunal in urma unui atac de cord. Colapsul fizic ii genereaza o criza spirituala, obligandu-l sa isi infrunte propriile temeri si limitari si sa caute raspunsuri la cele mai apasatoare intrebari ale vietii.  Sperand sa-si gaseasca fericirea si implinirea, el porneste intr-o odisee extraordinara a unei culturi vechi, spre inima muntilor Himalaya unde intalneste un grup de calugari denumiti “Inteleptii din Sivana”.  Aici descopera un sistem remarcabil de eliberare a potentialului mintii, trupului si sufletelui si invata sa traiasca plenar fiecare moment al vietii, cu mai multa pasiune, cu un scop bine definit si intr-o pace deplina. Imbinand in mod stralucit intelepciunea spirituala a Estului cu principiile de succes extrem de eficiente ale Vestului, aceasta poveste te va insufleti si iti va arata pas cu pas calea catre o lume magica in care visele devin realitate, o lume a fericirii, abundentei si armoniei profunde.

4. Richard Flanagan – O cale-ngustă spre nordul îndepărtato-cale-ngusta-spre-nordul-indepartat

In mijlocul lagarului de prizonieri de razboi condamnati sa construiasca o cale ferata intre Birmania si Thailanda, cunoscuta sub numele de Calea ferata a mortii, chirurgul Dorrigo Evans, comandantul lagarului, este torturat de povestea de dragoste pe care a trait-o cu tanara sotie a unchiului sau cu doi ani in urma. In stradania lui de a-si salva oamenii de infometare, de holera, de persecutii, Dorrigo primeste o scrisoare care ii schimba pentru totdeauna cursul vietii.

O poveste despre dragoste si moarte cu multiplele lor fatete, despre razboi si despre adevar, in care eroul isi traieste experienta de viata numai pentru a descoperi tot ceea ce a pierdut.

5. Salman Rushdie – Surîsul jaguaruluisurisul-jaguarului
Surasul jaguarului a fost scrisa de Salman Rushdie in urma unei calatorii in Nicaragua si este o prezentare plina de empatie a unei lumi aflate intr-o prefacere radicala, dupa alungarea dictatorului Somoza si instaurarea unui guvern revolutionar. Nicaragua anului 1986 e o tara framantata si surprinzatoare: guvernul sandinist poarta un razboi de uzura cu gherilele Contra, in Managua e penurie de alimente, in timp ce sapte poetese recita versuri in ruinele de la Grand Hotel, regiuni intregi sunt afectate de atentate, fostii revolutionari au ajuns politicieni si o multime de voluntari straini vin sa participe la reconstructia tarii.

Asumandu-si masca jurnalistului, Rushdie izbuteste sa reproduca o stare de spirit si sa reconstituie dintr-un mozaic colorat, de povesti, momente istorice, dialoguri si detalii cu parfum local, o lume a contradictiilor, a sperantelor si dezamagirilor, a aspiratiilor si provizoratului.

6. Rachel Joyce – Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fryincredibilul-pelerinaj-al-lui-harold-fryTulburat de scrisoarea de ramas-bun primita de la Queenie Hennessy, o fosta colega de serviciu pe care nu o mai vazuse de douazeci de ani, Harold Fry, un pensionar dintr-un mic oras din sudul Angliei, iese sa puna la posta cateva randuri de raspuns. Dintr-un impuls irezistibil si necugetat, porneste insa pe jos catre spitalul unde este internata Quennie, convins ca aceasta va avea puterea sa ramana in viata pana la sosirea lui. Fara ghete de drumetie, harta sau telefon, Harold Fry isi incepe neobisnuitul pelerinaj pret de opt sute de kilometri, cu credinta ca prietena lui va continua sa traiasca atata timp cat el continua sa mearga. Timp de optzeci si sapte de zile, traverseaza Anglia de la nord la sud, purtandu-si crucea ratarii si a greselilor din trecut, in speranta izbavirii.

7. Justin Go – Curgerea neînduplecată a timpuluicurgerea-neinduplecata-a-timpului
Din Arhivele Naţionale ale Londrei, de pe câmpurile de luptă de lângă Somme şi până în fiordurile Islandei, Tristan Campbell, posibilul moştenitor al unei averi, încearcă să pună laolaltă piesele unui puzzle: o poveste de dragoste nebunească, o bătălie disperată dusă de soldaţi a căror speranţă e mai degrabă supravieţuirea, nu victoria, o expediţie pe cel mai înalt munte din lume. Însă pe măsură ce se apropie de adevăr, Tristan îşi dă seama că s-ar putea să caute mai mult decât o avere nerevendicată.

8. Nicole C. Vosseler – Sub luna de șofransub-luna-de-sofran
Oxford, 1853. Maya Greenwood asculta fascinata povestile unui oaspete neobisnuit: Ralph Garrett, ofiter al armatei britanice in India. Cand acesta incepe sa o curteze, tanara femeie isi da seama ca o va astepta in curand o viata aventuroasa in strainatate. Familia ei se opune acestei legaturi asa ca Maya fuge cu Ralph. Cand el este trimis in Arabia, Maya cade in mainie beduinilor. Acolo va intelege ce inseamna adevaratul Orient – si trebuie sa admita ca seful razboinicilor desertului, charismaticul Rashad al-Shaheen, i-a cucerit inima.

9. Yasunari Kawabata – Țara zăpezilor tara-zapezilorShimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, a cărei franchețe deconcertantă este pe punctul de a-i tulbura bărbatului echilibrul. Oscilând între afecțiunea fățișă și necondiționată a gheișei și farmecul misterios al tăcutei Yoko, al cărei chip îl deslușește fugar, Shimamura este mereu un om al inacțiunii, iar pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă fără scăpare în păienjenișul relațiilor și obligațiilor din țara zăpezilor.

10. Yasunari Kawabata – Vechiul oraș imperialvechiul-oras-imperialCadrul romanului il constituie fabulosul Kyoto, unde voluptatile spiritului, reflectate in sarbatorile fastuoase, le intalnesc pe cele ale trupului, cultivate in misterioasele cartiere ale placerilor locuite de gheise.

11. Carlos Ruiz Zafon – Palatul de la Miazănoaptepalatul-de-la-miazanoapte
In Calcutta pe care o veti descoperi in Palatul de la Miazanoapte apar toate elementele mistice asociate pina acum acestui legendar oras. Noutatea pe care o aduce scriitorul spaniol sta in abordarea literara a unui subiect tabu: strimtoarea politica a unei colonizari care nu mai ia sfirsit. Tensiunea povestii vine din suspansul istoriei, dar si din momentele horror care o populeaza.

12. National Geographic – Cele mai frumoase orașe. 220 destinații de neuitatcele-mai-frumoase-orase-220-de-destinatii-de-neuitatAventureaza-te in canioanele urbane din Hong Kong si Istanbul. Viziteaza canalele magnifice si comorile ascunse din Sankt-Petersburg si Venetia. Simte pasiunea in atmosfera incendiara din Rio de Janeiro si Havana. Incheie-ti calatoria in jurul lumii, descoperind secretele micilor comori, precum Halifax din Nova Scotia sau neconventionalul Asheville, din Muntii Apalasi. La fiecare popas, simte pulsul autentic al fiecarui oras.

Seria de articole iti dezvaluie fata nevazuta a oraselor, detalii interesante, simboluri remarcabile, secrete locale, dar si bizarerii. Fotografiile surprinzatoare ilustrand prezentul si trecutul reprezinta adevarate capsule ale timpului care surprind ritmul accelerat de transformare al acestor metropole fascinante. In plus, cateva personalitati autohtone ne prezinta locurile lor favorite: de la barurile din Berlin preferate de renumitul muzician Joe Jackson pana la trattoria unde primarul Romei mananca de obicei alaturi de familia sa.

Volumul include si 16 liste tematice cu cele mai interesante orase din lume: de la mancaruri deosebite pana la stilul de viata ecologic.

13. National Geographic – 100 de destinații pentru fiecare lună a anului100-de-destinatii-ideale-pentru-fiecare-luna-a-anului

Acesta nu este un ghid al hotelurilor, este un ghid al experientei. Asa ca elibereaza-ti mintea, pregateste-ti jurnalul de calatorie si fii gata de drum, chiar daca il faci din fotoliu. Textele concise si la obiect, informatiile privind mijloacele de transport, cazarea, starea vremii, dar si cele de ordin cultural, toate insotite de ilustratii superbe, iti pun la dispozitie un ghid vizual mai deosebit decat cele cu care ai fost obisnuit pana acum. Nu exista un raspuns simplu la intrebarea unde ai putea sa iti petreci o vacanta de vis, dar aceasta carte te va ajuta cu siguranta.

14. Drumuri de vis prin Europadrumuri-de-vis-prin-europaComorile culturale magnifice ale Europei, orasele pline de culoare si peisajul unic au facut din acest continent una dintre cele mai populare destinatii de calatorie. Drumuri de vis prin Europa prezinta 26 dintre cele mai frumoase rute de-a lungul continentului: de la traseul Capului Nord din Norvegia, la orasele Inelului de Aur din RUsia, de la orasele hanseatice de pe coasta Marii Baltice, la Via Appia in Italia, de la Drumul Romantic faimos in toata lumea, la legendarul Camino de Santiago, si de la o calatorie prin Andaluzia, la turul Alpilor.

15. Ocolul Pământului în 80 de minuniocolul-pamantului-in-80-de-minuniPlecand de la Londra, ca in romanul Ocolul Pamantului in 80 de zile, calatoria face popas la Palatul Regal din Budapesta si la Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg, trecand pe la tezaure italiene cum ar fi Turnul din Pisa, pe la Colosseum la Roma si pe la bazilica Sfantul Francisc de la Assisi, dupa care se indreapta spre indepartatul Orient.

Aici descoperiti monumente naturale cum sunt Everestul, temple eterne ca Taj Mahalul indian, Wat Phra Kaew thailandez si marea moschee din Isfahan in Iran. Mergeti apoi in Africa, spre piramidele de la Gizeh, desertul Sahara si marile cascade ale lacului Tana. In America va puteti opri in Parcul National Yellowstone sa admirati gheizerele, apoi la Golden Bridge in San Francisco si chiar la gheturile Arcticii Canadiene. In cele din urma ajungeti in Oceania la Mont Cook, Bora-bora si Ayres Rock.

16. Sergiu Selian – Nicăieri în Australianicaieri-in-australia„Cartea de calatorii ideala ar trebui sa fi e ca o povestire politista, in care te afli in cautarea unui lucru“, afirma undeva, parca dand o solutie, scriitorul american Christopher Isherwood. Spre deosebire de cartea politista, insa, s-ar putea sa nu gasesti lucrul cautat si uneori ar fi mai bine asa, ca sa te desfeti cu cautarea propriu-zisa si sa amani gasirea pentru o alta calatorie. De aceea, cartea de calatorii nu trebuie sa ofere toate dezlegarile, ci sa lase lectorului-turist placerea de a le gasi personal, macar o parte, la fata locului. As zice ca mai aproape de cartea politista, in cartea de calatorii, este enigma pe care o reprezinta destinatia calatoriei. Nu devoalarea ei ar trebui sa fi e scopul cartii de calatorii, ci, ridicand doar un colt al valului, incitarea la descoperirea unor pagini noi, ceea ce i-ar prilejui cititorului bucuria contactului cu ineditul. De aceea, probabil, nu exista ghiduri de turism perfecte.

17. Fridtjof Nansen – Jurnalul expediției spre Polul Nord (vol 1 și vol 2)jurnalul-expeditiei-spre-polul-nord-vol-2_Jurnalul de față este relatarea captivantă a expediției lui Fridtjof Nansen către Polul Nord. Autorul alternează observațiile științifice și notele de jurnal cu fotografii și desene, dar și cu înregistrarea celor mai profunde trăiri care l-au bântuit pe tânărul explorator pe tărâmurile temute ale Nordului înghețat. Primul volum prezintă începutul expediției și aventurile navei Fram, prinsă în ghețurile Nordului, până în toamna anului 1894, când au fost făcute pregătirile pentru călătoria cu săniile spre Polul Nord. Cel de-al doilea volum descrie călătoria de cincisprezece luni cu săniile întreprinsă de Fridtjof Nansen și de locotenentul Johansen, deriva navei Fram și revenirea în Norvegia, în august 1896.

18. Capitalele Europei de la Amsterdam la Zagreb
capitalele-europei-de-la-amsterdam-la-zagreb
⇒ Citește și Zagreb – cel mai surprinzător city-break
⇒ Vezi cele mai bune oferte de cazare în Amsterdam

TeamDeals

19. Jennifer Paull & Christopher Culwell – Codul lui Da Vinci. Ghid de călătoriecodul-lui-da-vinci-ghid-de-calatorieO lectura obligatorie pentru orice fan al romanului Codul lui Da Vinci. Acest ghid complet ilustrat al bestsellerului inceputului de mileniu va ofera o privire panoramica asupra locurilor, oamenilor, evenimentelor istorice si simbolurilor implicate in naratiune. Exista intr-adevar criptexuri? Exista vreo camera secreta sub capela Rosslyn? Fotografii, interviuri, harti si scurte expuneri bine documentate ale unor experti in domeniu raspund acestor intrebari si va dezvaluie povestile adevarate ascunse in spatele misterului. Daca vreti sa vizitati locurile descrise in roman, acest ghid va recomanda restaurante, hoteluri si atractii turistice in Paris, Roma, Londra si Roslin si va propune itinerarii adecvate.  

20. Antonio Carluccio, Gennaro Contaldo – Doi italieni cu bun gust
doi-italieni-cu-bun-gust_1_fullsize
Aș luat avionul oricând spre Italia, numai când mă gândesc la bucătăria fantastică. De cele mai multe ori îmi fac singură poftă de călătorii culinare citind astfel de cărți.

21. Elif Shafak – Palatul puricilorpalatul-puricilor_1_fullsizePalatul Puricilor foloseste cu ingeniozitate structura narativa din O mie si una de nopti, ramificand naratiunea principala in nenumarate povesti, care mai de care mai amuzanta si mai uimitoare. Ceea ce leaga toate aceste intamplari este locul in care se petrec – Palatul Bomboana, o cladire de apartamente de pe strada Cabal, construita pe la jumatatea secolului XX de un cuplu de imigranti rusi. Altadata plin de farmec si cu personalitate, acum insa cazut in paragina, invadat de gunoaie si de paraziti de toate soiurile, Palatul Puricilor, asa cum a ajuns sa fie poreclit, este populat de personaje curioase, de la pitorestii coafori Celal si Cemal la obsedata de curatenie Tijen Igiena, familia Fiii-cei-iuti-din-fire, urmarita de blestemul nasurilor, sau frumoasa Amanta Trista.

Palatul Puricilor este, de fapt, o metafora a Istanbulului, cu amestecul lui de vechi si nou, splendoare si mizerie si diversitatea lui culturala cuceritoare. 

22. Yukio Mishima – După banchetdupa-banchet_1_fullsizeKazu, proprietara unui mare restaurant din Tokyo, o femeie inca atragatoare la cei cincizeci de ani ai sai, duce o viata impacata, tihnita, cand, cu ocazia unei reuniuni a fostilor ambasadori ai Japoniei, il intalneste pe Noguchi, de care o va lega o dragoste matura, ce promite un deznodamant fericit. Dupa casatorie, Noguchi se va implica din nou in viata politica, iar Kazu il va sustine in campania electorala, atat financiar, cat si prin prezenta ei in mijlocul oamenilor, insa, in ciuda eforturilor celor doi, Noguchi va pierde alegerile, iar Kazu, restaurantul. Acest esec va deschide rani dureroase, scotand la iveala adevaruri din trecut, iar iubirea celor doi va fi pusa la incercare. Kazu va fi nevoita sa aleaga intre o casnicie „ca un cavou“, alaturi de un sot dintr-o familie aristocratica, si revenirea la vechea ei viata.

23. Jaap Scholten – Tovarășul baron. O călătorie în lumea pe cale de dispariție a aristocrației transilvănenetovarasul-baron-o-calatorie-in-lumea-pe-cale-de-disparitie-a-aristocratiei-transilvanene_1_fullsizeIn zorii intunecati ai zilei de 3 martie 1949, intreaga aristocratie transilvaneana a fost luata pe sus din paturi si incarcata in camioane. In aceeasi zi, Partidul Muncitoresc Roman anunta cu mare satisfactie deportarea tuturor marilor mosieri si confiscarea averilor acestora. Pentru victoria definitiva a comunismului se impunea distrugerea ultimilor dusmani de clasa.

Sub teroarea regimului lui Gheorghiu-Dej si mai tarziu al lui Ceausescu, aristocratii au fost nevoiti sa duca o viata dubla: in timpul zilei lucrau in cariere de piatra, in combinate siderurgice si in ateliere de tamplarie; seara se adunau in secret pentru a perpetua ritualurile unei lumi apuse.

24. Elif Shafak- Bastarda Istanbululuibastarda-istanbulului_1_fullsizeLumea orientala, cu exotismul si traditionalismul ei, si cea occidentala, cu pragmatismul si independenta sa, se intilnesc pe neasteptate din dorinta nestavilita a doua tinere fermecatoare si nonconformiste  Asya si Armanoush de a risipi misterul ce le invaluie radacinile familiale si de a-si descoperi propria identitate. Bastarda Istanbulului nu este insa cartea unei singure povesti. In cuprinsul sau, scriitoarea tese cu maiestrie firele unui sir nesfarsit de istorii care se ramifica, se pierd o clipa in negura trecutului, ies din nou la suprafata, se intersecteaza, se unesc.⇒ Citește și articolele noastre despre Istanbul

25. Malala Yousafzai, Christina Lamb Eu sunt Malalaeu-sint-malala_1_fullsizeCind talibanii au ocupat Valea Swat din Pakistan, printre foarte putinii care au indraznit sa protesteze a fost si o fata. Malala Yousafzai a refuzat sa taca si a luptat pentru dreptul ei la educatie. In ziua de marti, 9 octombrie 2012, la cincisprezece ani, Malala aproape ca a platit cu viata aceasta indrazneala. In timp ce se afla in autobuzul care o aducea acasa de la scoala, a fost impuscata in cap de la mica distanta.

Desi aproape nimeni nu mai credea ca va trai, Malala s-a insanatosit, iar fetita nascuta intr-o regiune din nordul Pakistanului a ajuns sa tina discursuri in salile sediului ONU din New York. La saisprezece ani, Malala este un simbol al protestelor pasnice si cea mai tinara persoana nominalizata vreodata la Premiul Nobel pentru Pace.

Eu sint Malala este povestea extraordinara a unei familii dezradacinate de terorismul global, o poveste despre lupta pentru dreptul fetelor la educatie, despre un tata care, infiintind el insusi o scoala, si-a incurajat permanent fiica sa se exprime liber si sa continue sa invete. Totodata, este marturia curajului unor parinti care isi iubesc cu ardoare fiica intr-o societate care pretuieste fiii.

26. Jean-Marie Blas de Robles – Muntele de la miezul nopțiimuntele-de-la-miezul-noptii_1_fullsizePovestea incepe la Lyon, in momentul in care batranul intelept intalneste pe Rose si pe micutul Paul, fiul acesteia. Sedusa de stranietatea personajului, Rose se ataseaza in asa masura de acesta, incat ii ofera posibilitatea de a face o calatorie in Tibet. Ultima treapta a unei vieti subminate de remuscari, aceasta calatorie il ajuta pe Bastien sa implineasca mandala de nisip care, conform traditiei, dupa ce a fost desavarsita, trebuie adunata in saculete si aruncata in apa, de pe podul din Lhasa.

27. Jean Des Cars – Sissi. Împărăteasa Austrieisissi-imparateasa-austrieiPentru că amintirea ei aproape că este vie într-unul dintre orașele mele preferate din Europa – Budapesta și pentru că sunt multe locuri din România – Transilvania și Banat – care sunt legate de împărăteasă, cred că important să știm mai multe, ca să înțelegem mai mult. Mai ales noi, ăștia care am cam tras chiulul de la orele de istorie din liceu.

28. Bear Grylls – Noroi, transpirație și lacrimi (autobiografie)noroi-transpiratie-si-lacrimiPentru că am fost într-o tabără de supraviețuire și a fost una dintre experiențele incredibile care m-au amprentat pentru toată viața, pentru că tot ce am învățat acolo îmi e de folos dar sper să nu aplic vreodată.
Bear Grylls a plecat intotdeauna in cautarea marilor aventuri. A copilarit intr-o insula batuta de vanturi de pe coasta Angliei, unde a invatat de la tatal lui sa navigheze pe mari si sa urce pe stanci de la o varsta frageda. Nu a trecut mult si micul explorator se furisa in expeditii de alpinism care tineau toata noaptea.Apoi, student la prestigiosul Eton College, Bear si-a gasit un sens in viata prin alpinism si arte martiale. Asa a ajuns la poalele muntilor Himalaya si dupa aceea s-a pregatit cu un mare maestru de karate in inima Japoniei, o experienta care i-a adus centura neagra 2 dani. Intors acasa, a inceput sa se antreneze impreuna cu trupele speciale britanice SAS (Serviciile Speciale Aeriene), o experienta care il va impinge la limitele rezistentei fizice si mentale.Dar urmeaza dezastrul. Bear isi rupe spatele in trei locuri, intr-un accident petrecut in timp ce zbura cu parasuta in Africa. Doctorii nu-i mai dau sanse sa mearga vreodata. Dar iata ca dupa numai 18 luni, la doar 23 de ani, Bear devine unul dintre cei mai tineri alpinisti care escaladeaza Everestul. Şi acesta e doar inceputul nemaipomenitelor lui aventuri in lumea larga.

29. Gheorghe Florescu – Confesiunile unui cafegiu

image description

Cu un neasteptat, surprinzator talent literar,Gheorghe-Ilie Florescu povesteste despre dedesubturile asa-numitului „comert socialist“, comert aflat, in mare parte, in mainile Securitatii. Mica istorie se intersecteaza cu istoria cea mare in aceste pagini scrise cu verva, imbibate de atmosfera Romaniei anilor ’60–’70–’80, cu descrieri incredibil de amanuntite ale strazilor bucurestene de altadata, cu povesti adevarate si personaje pitoresti, multe inca in viata, multe bine cunoscute.

30. Roxana Valea – Prin praf și viseprin-praf-si-vise_1_fullsizeLa un moment de rascruce in viata sa, Roxana hotaraste sa faca un safari de zece zile in Africa. Aici intalneste un ghid de safari care vorbeste despre „curajul de a deveni cine esti“ si care ii spune ca „lumea este a celor care viseaza“. Vacanta se termina, dar Roxana ramane cu vraja cuvintelor lui in suflet. Sase luni mai tarziu, renunta la cariera si porneste sa-si indeplineasca un vechi vis: sa strabata Africa de la nord la sud. Prin intermediul internetului ii cunoaste pe Richard si pe Peter, doi englezi excentrici, si impreuna pleaca intr-o calatorie care le va arata o noua dimensiune a vietii. Prin praf si vise este povestea calatoriei lor, o poveste despre curaj si prietenie, despre indrazneala de a pune intrebari si de a cauta raspunsuri si despre descoperirea de sine in mijlocul unui drum lung si prafuit spre Sud.

31. Helena Attlee – Tărâmul lămâilor taramul-lamailorPovestea plină de culoare a lămâilor şi o neaşteptată istorie culturală, politică şi mo­rală a Italiei, de la sosirea citricelor în Calabria, în secolul al II-lea, la dominaţia arabă din Sicilia din veacul al IX-lea, până la slow food şi studiile genetice ale secolului XXI. Şerbet din lămâi verzi de Amalfi, înecat în miere şi amestecat cu zăpadă• Între pomello şi mandarine • Fructe curioase • Colecţionari de citrice în Toscana renascentistă • Meniu pentru papă • Potirul de aur al lămâilor amare • Portocale scufundate în apus de soare • Aurul verde al Calabriei şi cele mai valo­roase citrice • Chinotto – fructul protejat al Liguriei

32. Adelin Petrișor – Țara cu un singur grastara-cu-un-singur-gras_1_fullsizeDupa ce a transmis de la fata locului in numeroase zone de conflict, in 2012 Adelin Petrisor a ajuns, impreuna cu colegul sau Catalin Popescu, in Coreea de Nord, o tara izolata de restul lumii, in care cultul personalitatii unui dictator comunist a fost „perfectionat“ in timp. Au fost primii romani carora li s-a permis accesul aici dupa 1989. Tara cu un singur gras prezinta vizita la Phenian a celor doi jurnalisti, care au incercat sa surprinda cat mai mult din realitatea de zi cu zi din Coreea de Nord, fiind din acest motiv si protagonistii unor incidente neplacute. Cu unele dintre cele 16 fotografii color care ilustreaza relatarile din carte Adelin Petrisor a participat la International Photography Awards, unde a castigat premiul la sectiunea „Editorial Non-Pro“ si s-a numarat printre finalistii sectiunii „Discovery of the year“.

⇒Citeste aici recenzia cartii Tara cu un singur gras.

 

33. Diana Mandache – Balcicul Reginei Mariabalcicul-reginei-maria_1_fullsize

In aceasta carte, istoricul Diana Mandache prezinta drumul Reginei Maria de la Eastwell si Osborne, unde si a petrecut copilaria si adolescenta, pana la indragita resedinta regala de pe Coasta de Argint.

Balcicul devine un fel de imago mundi, iar Tenha Yuvah reprezinta centrul lumii, fiind casa in care se reunesc personaje importante din viata Reginei si din istoria regalitatii.

Destinul unui loc creat de suverana Romaniei Mari este urmarit indeaproape de autoare si intr-o serie de imagini, inclusiv fotografii personale ale Reginei atasate in jurnalul sau. Toate reflecta dragostea acesteia pentru mare, flori si arta, dezvaluindu-i cititorului un nou univers regal, metamorfozat astazi intr-un loc de pelerinaj, de cautare a magiei Reginei Maria si de regasire a unor valori spirituale.

34. Vasile Andru – India văzută și nevăzutăindia-vazuta-si-nevazuta_1_fullsize

„Oamenii se complac in fantasme. Fantasme nu inseamna fantastic, ci inseamna un substitut digerabil al realului. Din teama de realul intreg.”

„Speta umana doarme. Fara viveka viata este somn si vis. Raiul din somnul omului este fantasma.”

„Mintea poate face suportabil insuportabilul vremii. Omul sufera pentru ca se identifica mereu cu suferinta sa. Cand evoci suferinta, mintea ta ia forma suferintei. Cand evoci norocul, mintea ta ia forma norocului. Gandirea inaltata este secretul realizarii.”

„Extazul sau rapirea mintii (numite iluminarea) sunt fractiuni ale Treziei… Adevarata trezie este iesirea din ignoranta si din somnul spetei. Intelege lumea si astfel vei intra in alta lume.” Vasile Andru

35. Lawrence Osborne – Pe uscat sau cu paharul plin. Călătoriile unui băutorpe-uscat-sau-cu-paharul-plin-calatoriile-unui-bautor_1_fullsize
Dincolo de nivelul declarativ, ramane insa o intrebare nerostita: ce (se) poate invata de la tarile care au interzis alcoolul (desi, daca cineva poate gasi ceva de baut in asemenea locuri, acesta este connaiseur-ul Osborne)? Raspunsul este o scufundare fascinanta intr-un carusel complex de idei si ipoteze dintre cele mai vechi, despre modul in care concepem functionarea celor doua lumi pe care le numim Estul si Vestul, despre placerea si lupta dintre a bea si a nu bea si despre ritualul de a obtine o bautura atunci cand vrei si unde vrei, fie intr-o fabrica de bere din Pakistan, intr-o vie din afara Beirutului, in bordelurile pozitionate de-a lungul frontierei dintre Malaezia si Thailanda, in insulele din estul Scotiei sau de Anul Nou in Oman.

 

36. Ursula Richter – Surâsul gheișei. Secrete ale artei japoneze de a trăisurasul-gheisei-secrete-ale-artei-japoneze-de-a-trai_1_fullsizeGheisele sunt misterioase, erotice, de neatins. Un mit. Unele carti au continuat sa alimenteze in ultimii ani acest mit, adancindu-l si mai mult pornind de la aceasta reprezentare traditionala. Dar realitatea timpurilor noastre arata cu totul altfel pentru gheise. Vechea Japonie, cea in care au aparut gheisele, a apus demult. Cu toate acestea, gheisele au ramas. Cum de au supravietuit? Ce rol joaca ele astazi? Sunt ele tarfe de lux pentru gusturi rafinate? Surasul lor promite chiar tot? Sau oamenii de azi le inteleg gresit? Cum privesc japonezii de azi gheisele? Ce reprezinta ele pentru societatea moderna? Ce rol-cheie ocupa ele in arta vietii, chiar erotice, din Japonia? Este adevarat ca se imbraca cu chimonouri care valoreaza zeci de mii de euro? Sa fie doar niste „muierusti de lux“? Cum sunt platite? Cum si unde poti angaja serviciile unei gheise? Este adevarat ca un vizitator din Vest si o gheisa cu adevarat „de top“ nu vor bate palma niciodata? De ce isi doresc femeile moderne sa devina gheise? Este adevarat ca pregatirea unei gheise dureaza ani indelungati? Ce are o gheisa asa special incat sa merite cheltuirea unei mici averi pentru o singura seara? Cine castiga de pe urma ei? Care e viata particulara a unei gheise? O sumedenie de intrebari despre una dintre cele mai misterioase profesii ale timpurilor moderne, o profesie care reprezinta cu mult mai mult decat o sursa de venit.

37. Astrid Wendlandt – La marginea lumii. Hoinărind prin nordul siberianla-marginea-lumii_1_fullsize
O calatorie in patria nenetilor, ultimii nomazi ai Marelui Nord siberian. Asezati deasupra celui mai mare zacamant de gaze de pe planeta, amenintati de schimbarile climatice, nenetii sunt printre ultimii bastinasi care apara un mod de viata ancestral, la nord de Cercul Polar.

Astrid Wendlandt a umblat alaturi de ei prin tundra ostila pe care delirul megalomaniilor sovietice a incercat cu disperare sa o colonizeze. A impartit cu ei aceeasi viata, luni de-a randul, in incercarea de a intelege cum a supravietuit cultura neneta, in timp ce inuitii din tara ei natala, Canada, s-au pierdut in whisky, colesterol si socio-democratie. Misterul nenetilor, credintele si obiceiurile lor ne fac sa ne gandim ca exista inca teritorii ale planetei unde frumusetea, magia si sacrul se afla la indemana noastra.

38. Silvia Colfescu – Două luni în Europadoua-luni-in-europa_1_fullsizeCu siguranta ca multi vor gasi prilej de zambet in paginile acestei carti. Nu poti sa nu razi de aventurile pline de haz ale unui cuplu de romani, in acelasi timp inventivi si neajutorati, care infrunta pentru prima oara primejdiile si splendorile unei calatorii in strainatate, plecand din Romania mizera a anilor ’80. Locuri, personaje, intamplari zugravesc un portret caleidoscopic al acelor vremuri, in care cei care le-au trait se vor regasi, amuzandu-se si poate intristandu-se putin.

39. Silviu Brizu – Jurnalul unui român în America

jurnalul-unui-roman-in-america_1_fullsizeLe-am zis si la vecinii astia, la americansky: „Puneti, ma, niste cuiburi de rosii, un rand-doua de praz, ceva, niste cartofi, ca tineti ditamai curtea goala, de creste iarba de pomana si mai si stricati apa pe ea aiurea!“. Noooo, ziceau ei, ca florile sint frumoase, ca aici nu suntem la ferma, ca de ce nu ma duc eu inapoi in Romania daca mi-e asa dor de munca campului si alte prostii din astea. Si in definitiv pot sa ma reclame cat vor pentru ca am batut pari pe hotarul dintre mine si ei si am ingradit cu sarma, dar am facut-o doar ca sa-mi apar proprietatea, si recoltele, si neamul. Pai, n-ai cu cine, dom’le, niste urbani, da-i dracu’!

40. Bill Bryson – O plimbare în padure. Redescoperind America pe cărările Munților Apalași

o-plimbare-in-padure-redescoperind-america-pe-cararile-muntilor-apalasi_1_fullsizeAppalachian Trail, unul dintre cele mai lungi trasee montane din lume, strabate 14 state pe o distanta de peste 3.400 de kilometri, de-a lungul Coastei de Est americane. Dornici sa admire peisajele superbe de pe aceasta ruta, Bill Bryson si prietenul sau Stephen Katz hotarasc sa o parcurga pe jos de la un capat la celalalt. Ei pornesc din statul Georgia, in sud, si isi incheie drumetia in Maine, fara sa reuseasca totusi sa-si respecte intocmai planul initial. Ursii, pumele, serpii, plantele otravitoare si insectele purtatoare de boli pe care le-ar putea intilni pe traseu ar descuraja un om obisnuit, dar nu si pe ambitiosul explorator Bill Bryson. Desi are parte de harti prost intocmite, de conditii meteo ingrozitoare si de un companion morocanos, el face tot ce poate sa invinga obstacolele si sa-si implineasca, dupa cum spune, telul de o viata: sa nu moara in salbaticie.

 

41. Raluca Feher – America dezgolită de la brâu în josamerica dezgolita de la brau in jos 1Cel mai intens și mai amuzant jurnal de călătorie citit anul acesta.
“Eliberează un copywriter și lasă-l să ajungă până la capătul lumii (literalmente) și vei obține în schimb un turbion de imagini, experiențe și metafore. Raluca Feher bifează conștiincios toate obiectivele turistice, pe care le privește însă printr-o lentiă îngăduitor-ironică, atentă să găsească mereu unghiurile neconvenționale care să-i particularizeze povestea și personajele și care s-o facă de neuitat.” Vlad Petreanu

 

42. Raluca Feher – America dezgolită de la brâu în jos (2)america dezgolita de la brau in jos 2

„Raluca Feher e o rockerita a scrisului, din cel putin doua motive. Unu: lucreaza in publicitate, unde cuvintele scapara si pocnesc din calcaie. Doi: in literatura conventionala (si prost) denumita «de calatorie», blues-ul nu invita la infierbintirea sangelui, ci la picoteala. Pe rastelul din care ea iti ia armamentul scrie, cu litere electrice, «Rock’n roll over, Beethoven». Daca i-ati citit pataniile din Argentina, Uruguay si Chile, stiti la ce sa va asteptati: ritm de TGV, fraze trepidante si un cocktail afectiv cu o reteta usor de transcris si greu de nimerit: ironie, insolenta, bravada, nitica exasperare si credinta ca poti lua la bord orice pasager fara riscul de a-l pierde de client. Multumesc, Raluca Feher. Fiindca scrii cum scrii, dar si fiindca ai umblat dupa vize si pentru mine.“ – Radu Paraschivescu

„Terapie curata. Functioneaza si in intimidate si in grup, citita cu voce tare. O recomand cu toata increderea si fara prescriptie medicala. Nu promit ca vindeca, dar sigur alina. Are o singura problema. Provoaca invariabil rasul si, se stie, rasul ingrasa.“ — Andi Moisescu

43. Ian Dille – Cyclist’s Bucket Listcyclist bucket list⇒Găsești o descriere a cărții (în engleză) aici.

 

44. Simon Gandalfi – Old Men Can’t Waitold man cant wait
⇒Găsești aici o recenzie a cărții.

 

45. Ana Hogaș, Ionuț Florea – Oyibo. 2 oameni, 1 motocicleta, 14 luni in Africaoyibo-2-oameni-1-motocicleta-14-luni-in-africa_1_fullsizeSuntem Ana si Ionut, un cuplu de arhitecti. Din iunie 2011 pana in august 2012 am facut turul Africii cu motocicleta. In aceasta calatorie de 14 luni si 55 000 de kilometri am lucrat ca voluntari in padurea ecuatoriala in Nigeria, am traversat Sahara in calduri de peste 54 de grade, am urcat muntele Camerun, am explorat delta Okavango si bazinul Congo, am locuit intr-un catun camerunez fara bani si fara telefon, am tractat motorul defect 350 de kilometri, am facut malarie, am parcurs 3 000 de kilometri de off-road extrem in R.D. Congo, am trecut de sute de controale armate si hatisuri birocratice si am cumparat un pahar de ceai in Egipt. Acesta este jurnalul aventurilor noastre.

 

46. Alexandra David-Neel – În inima Munților Himalayain inima muntilor himalayaAlexandra David-Neel, jurnalista, scriitoare si exploratoare, a fost prima femeie din Europa care a patruns in Lhasa, capitala Tibetului. Personalitate complexa, cu un destin neobisnuit, s-a convertit la budism si si-a consacrat viata calatoriei si studierii culturilor orientale. In inima Muntilor Himalaya relateaza pelerinajul temerar al autoarei in locurile unde a trait Buddha, intr-o perioada cind Nepalul era interzis strainilor. Modul de viata si traditiile nepaleze, imbinarea insolita dintre hinduism si budism, monumentele religioase, mitologia si istoria acestei tari prilejuiesc pagini pline de culoare, in care, pe linga frumusetea lantului himalayan, cititorul descopera o civilizatie deopotriva cruda si mistica ce sfideaza criteriile de analiza ale gindirii occidentale.

47. Alexandra David-Neel – Vraja Misteruluivraja misteruluiLa fel cum odinioara pelerinii se imbarcau spre zari necunoscute in cautarea unor tinuturi paradiziace, in zilele noastre grupuri de adepti plini de speranta urmeaza falsi guru, inselati de promisiunea ca vor ajunge sa cunoasca beatitudinea unor tinuturi spirituale inaccesibile muritorilor de rind. Din nefericire, ca si naivii lor inaintasi, acesti cautatori moderni de himere sint sortiti de cele mai multe ori sa naufragieze. In calatoriile sale prin Orient si Occident, Alexandra David-Neel a facut dese incursiuni in lumea spiritistilor, a ocultistilor, a sectelor secrete si a riturilor ezoterice, asistind nu o data la fenomene stranii si intilnind personaje bizare. In Vraja misterului, cunoscuta exploratoare consemneaza aventurile uneori amuzante, dar cel mai adesea dramatice, ale unor astfel de pasionati de mister porniti pe calea cautarii spirituale.

 

48. Doris Lessing – Povestiri africanepovestiri africanePovestiri africane este o imagine cuprinzatoare, profunda, lucida si tandra a Africii de Sud, vazuta prin ochii unei fetite albe de origine engleza, si a relatiilor complicate dintre albi si negri, dintre stapini si sclavi, in care fiecare este, deopotriva, exploatatorul si victima celuilalt. Mai mult decit un text literar marcat de amprenta copilariei lui Doris Lessing, colectia ei de povestiri este un adevarat document antropologic, pentru ca scurtele naratiuni nu sint altceva decit variatiuni fictive pe aceeasi tema inspirata dintr-o realitate istorica: sentimentul covirsitor de dezradacinare al albilor colonizatori si existenta tragica a negrilor ce nu pot depasi conditia de simple instrumente- ce-i drept, indispensabile- pe plantatiile acestora. Doua universuri diametral opuse ce nu traiesc pasnic decit dincolo de retina impaciuitoare a copilei a carei voce, adesea critica mai ales la adresa  “lumii albe”, ajunge pina la noi intr-un suvoi narativ cu adevarat impresionant.

49. Mihai Tican Rumano – Sub soarele Africii răsăritenesub soarele africii rasariteneIn decembrie 1934, atras de farmecul continentului negru, pe care il indragea in mod deosebit, Mihai Tican Rumano a pornit intr-o calatorie care l-a dus pina in Somalia. A vizitat orase incarcate de istorie, ca Istanbulul, Alexandria, Ierusalimul sau Beirutul, si tari exotice, ca Djibouti, Somalia sau Zanzibar. A strabatut distantele „cu trenul, cu vaporul, cu automobilul, cu caravana si cu aeroplanul”. Peste tot a stat de vorba cu localnicii, incercind sa afle care sint obiceiurile si traditiile lor, si a facut numeroase fotografii cu care si-a ilustrat impresiile de calatorie.

 

50. Caitlin Davies – Poveste de dragoste africanăpoveste de dragoste africanaProza lui Davies este elegantă şi sobră, descrierile peisajului sunt evocatoare – poţi simţi arsura prafului pe grumaz, strălucirea orbitoare a soarelui.” – Sunday Times„Davies a suferit, cu siguranţă, de pe urma anilor ei africani, şi îşi descrie suferinţa într-un mod grăitor.”
Spectator„O poveste complicată despre dragoste, trădare şi tragedie … ea descrie în mod grăitor şi viu viaţa Setswana … o istorisire despre curaj, dragoste şi supravieţuire.” – The Voice, Botswana

51. Alexandra David-Neel –India în care am trait

india in care am trait
Lectura romanelor lui Jules Verne, ore indelungate petrecute la Muzeul de arta asiatica Guimet – asa s-a nascut pasiunea Alexandrei David-Neel pentru calatorii si mai ales pentru Orient. Ca sa-si urmeze visul, a plecat de acasa si s-a dedicat studiului san-scritei. India in care am trait povesteste prima ei calatorie in India, la inceputul secolului XX, pe cind avea doar 22 de ani. Zeii hindusi si riturile dedicate lor; sistemul castelor si abolirea „intangibilitatii” asa-numitilor paria; guru – o adevarata institutie nationala care poate lua nenumarate forme; India moderna, cu problemele sociale si crimele comise de fanatici; sfintii „profesionisti” – asceti, mistici, filosofi, pelerini… Toate se regasesc in cartea Alexandrei David-Neel, cea care se autointituleaza „reporter orientalist” si care ne ofera o incursiune captivanta in misterele si intelepciunea Indiei.

52. Colin Thubron – Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și Munții Asiei Centrale în Iran și Turciaredescoperind-drumul-matasii-din-china-si-muntii-asiei-centrale-in-iran-si-turcia_1_fullsizeSa redescoperi astazi Drumul Matasii inseamna sa mergi nu doar pe urmele comertului si armatelor din vechime, ci si ale ideilor, religiilor si inventiilor care au marcat istoria lumii. Calatorind cu autobuzul, camionul, caruta trasa de magari sau pe camile, Colin Thubron a strabatut in opt luni peste 11.000 de kilometri – din inima Chinei pana in muntii Asiei Centrale, din nordul Afganistanului si campiile Iranului pana in Turcia kurda -, explorand o lume veche cuprinsa de efervescenta modernitatii.

53. Amos Oz, Fania Oz-Salzberger – Evreii și cuvinteleevreii si cuvintele

Sub forma unui eseu care are la bază un dialog între Amos Oz și fiica sa, Fania Oz-Salzberger, volumul de față pune de fapt problema identității evreiești, demontând clișee și preconcepții și sintetizând câteva dintre trăsăturile esențiale ale istoriei evreilor. Minuțios documentată, cartea nu devine greoaie datorită supleții argumentării și ideilor, condimentate cu un umor savuros: fie că este vorba despre figuri exemplare de rabini, despre o istorie a personajelor feminine din Biblie sau potențialul autor feminin al Cântării Cântărilor, ori despre importanța educației și inițierii timpurii a copiilor în tainele textelor sacre, ea păstrează aceeași formulă alertă și palpitantă până la sfârșit. Diversitatea informațiilor, paginile scrise cu o atitudine lipsită de înverșunare fac din Evreii și cuvintele o lectură esențială nu numai pentru cei interesați de istoria și înțelepciunea evreiască, ci și pentru cititorii pasionați de eseuri culturale care păstrează balanța între efervescența ideilor și exprimarea ponderată a acestora.

54. Alexandra David-Neel – Călătoria unei parizience în Lhasa

calatoria unei parizience in lhasaIn 1924, cind Tibetul era o tara inchisa pentru straini, Alexandra David-Neel si fiul ei adoptiv, lama Aphur Yongden, au reusit sa treaca granita venind dinspre China si s-au indreptat spre capitala. La capatul unei calatorii de opt luni in care au fost nevoiti sa infrunte obstacolele naturale, foamea, frigul si sa insele vigilenta autoritatilor, cei doi au reusit sa ajunga in Lhasa. Alexandra David-Neel a devenit astfel prima femeie straina care a patruns in orasul interzis, fiind impresionata de frumusetea „Tarii Zapezilor”, dar mai ales de intilnirea cu mentalitatea si spiritualitatea tibetane. O carte emotionanta, care tine cititorul in tensiune de la inceput pina la final, Calatoria unei parizience in Lhasa a devenit un bestseller international imediat dupa publicare.

 

 

 55. Justina Irimia – Ultimul tango la Buenos Aires

ultimul tango la buenos aires

„E o sansa ca cineva care are inteligenta, spirit de observatie, bucuria descoperirii si verva povestirii sa te ia ca insotitor intr-o calatorie pe care n-ai facut-o si pe care, poate, n-ai s-o faci niciodata. Acesta e cazul Justinei Irimia si al cartii ei pline de parfumurile stranietatii. Caci Buenos Aires este capitala unui soi de exil al Europei pe continentul Americii Latine. Si cum numai un mare exilat isi scruteaza neobosit conditia in speranta ca va intelege, odata si odata, ce e cu el, cartea Ultimul tango la Buenos Aires va invita sa faceti aventura unei lumi narcisiace, care-si traieste patetic dislocarile, o lume care, cum spune autoarea, «se adora si se critica permanent».“ – Gabriel Liiceanu

***

⇒ Caută inspirație și în prima noastră listă cu cărți de travel – 55 de cărți pentru toți pasionații de călătorii.

⇒ Îți recomandăm și cele 3 cărți ale lui Khaled Hosseini despre care am scris aici.

⇒ Citește și 5 cărți pentru zilele friguroase de iarnă

__________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

 



Booking.com

Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici

Share

Îti mai recomandam:

Idei de weekend: Plovdiv – probabil cel mai cool city break aproape de casă
Transilvania, așa cum ne place nouă: rurală și gastronomică
Probabil cea mai cool experiență cu copiii: cu caiacul de la Tulcea la Mila 23
Idei de weekend: Cum arată un sfârșit de săptămână perfect la Marea Neagră?
În vacanță activă cu copiii: 4 locuri în care îți recomandăm să mergi în 2016
Tag-uri: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



URMĂREȘTE-NE!