Review: Hotel Palace Govora – locul unde soarele se închiriază cu ora, încă din 1914

Ultima dată fusesem în Govora în urmă cu mai bine de 15 ani, a fost atunci prima oprire într-un lung roadtrip făcut cu ai mei, într-o Dacie, prin partea aceea de țară. Nu-mi aminteam mare lucru despre stațiune, în afară de faptul că avea un parc imens și că acolo văzusem pentru prima dată în viață licurici. Cum soțul meu credea că sunt doar o invenție din povești, că ei nu există cu adevărat iar eu știam că ei luminează doar în lunile iunie și iulie când se împerechează, am ales Băile Govora ca destinație pentru un weekend în mijlocul verii. Ce m-a făcut să mă decid cu adevărat să îmi iau familia și să plecăm într-acolo a fost Hotelul Palace, restaurat în urmă cu câțiva ani – pe care eu îl știam în paragină – și care acum arăta fabulos în fotografii.

***

Hotel Palace Baile Govora by 8TravelGirls.ro

Review pas cu pas

Esențial la hotel

Sunt câteva lucruri pe care le urmăresc când merg în vacanță și de care încerc să țin cont atunci când fac o rezervare:

  • Wifi gratuit în cameră  
  • Fructe la micul dejun
  • Cafea bună la micul dejun
  • Hotelul să ofere demipensiune sau pensiune completă ori să aibă restaurant unde să poți mânca în timpul zilei
  • Loc de joacă pentru copii – interior sau exterior
  • De preferat piscină interioară și/sau exterioară

Vezi aici ofertele pentru Hotelul Palace, Băile Govora


CAMERA pe care am avut-o e super mare și, mai ales, foarte înaltă așa că senzația de spațiu generos e și mai puternică. E decorată simplu, fără să iasă în evidență cu ceva spectaculos și fără să deranjeze cu nimic. Mie mi-au plăcut ferestrele mari (deși deloc safe pentru un copil mic) si faptul ca cel mic a avut spatiu suficient sa se miste – sa alerge prin camera. Dar, mai ales, m-a încântat priveliștea de la fereastră.

Mini-barul din camera în care am stat nu funcționa (nu răcea deloc), însă nu am semnalat asta la recepție pentru că nu am avut nevoie de frigider.

Hotel Palace Baile Govora by 4TravelGirls.ro

BAIA e normală ca dimensiuni, nu m-a impresionat și nu m-a deranjat cu nimic.

MÂNCAREA ȘI RESTAURANTUL. Pretul camerei include si micul dejun bufet, care nu e atat de generos pe cat m-as fi asteptat de la un hotel de 4* – m-as fi asteptat la mai multe fructe, ceai nu aveau decat negru si verde, as fi vrut mai multe tipuri de paine sau chifle si patiserii sau prajiturele la desert. In schimb cafeaua este excelenta iar selectia de branzeturi si aperitive reci e foarte buna.

Dupa micul dejun, cand restaurantul este rezervat exclusiv turistilor cazati la Palace, acesta se deschide oricarui client care vrea sa ia un late brunch, pranzul sau cina aici, ori vrea doar sa bea o bere sau o cafea pe terasa hotelului, care este absolut minunata.

Preturile sunt foarte bune pentru aperitive, ciorbe si paste (intre 8 lei pentru ciorba de pui a la grec si cea taraneasca de porc si 14 lei ciorba de burta) si tot ce am mancat a fost pe gustul meu, mai ales ciorbele – cred ca le-am incercat pe toate – sunt delicioase. Felurile principale, desi au nume pompoase si, in unele cazuri, preturi pe masura (40 de lei snitelul de vita vienez – fara garnitura), nu m-au dat deloc pe spate. Deserturile sunt cele clasice in meniurile restaurantelor: clatite, papanasi, inghetata. Mi-ar fi placut foarte mult sa gasesc prajituri si torturi de casa, traditionale sau deserturi mai sofisticate.

De incercat: felurile de mancare cu nume de inspiratie locala -cruton Palace cu salam picant, Tochitura Palace sau Cotletul de porc Govorean.

Hotel Palace Baile Govora by 310TravelGirls.ro

GRADINA. Hotelul este chiar langa parcul din Govora, practic nu are nevoie de gradina, insa atunci cand am fost noi era in curs de (re)amenajare o parcela din fata terasei hotelului – cu gazon, o piscina (un bazin mai degraba, care in acel moment nu arata prea bine) si cateva leagane pentru copii. N-am simtit insa lipsa acelui spatiu, pentru ca parcul central este suficient de mare, de aratos si de bine amenajat incat sa ne potoleasca pofta de verde si de alei pe unde sa ne plimbam.

Oferte disponibile pentru Hotelul Palace, Băile Govora

SPA-ul e cel care m-a surprins cel mai tare si imi pare rau ca nu am avut mai mult timp la dispozitie sa ma bucur de el. Am plecat de acasa cu ideea preconceputa ca, fiind vorba de un hotel vechi, restaurat si renovat, intr-o statiune care pe vremuri era preferata de batrani, SPA-ul acesta mult-trambitat nu poate fi decat o baza de tratament anosta, cu miros ciudat si echipamente vechi de la 1914. Ei bine, surpriza! SPA-ul de la Hotelul Palace este fabulos, m-am jucat cateva ore pe acolo, ne-am relaxat si am lasat toata oboseala si stresul sa plece.

Pentru că sunt însărcinată, n-am putut să testez toate nebuniile de la SPA, însă m-am distrat la knippe, duș-shock, m-am bălăcit în piscine și m-am relaxat la hammam.

Piscinele – două la numar: una pentru adulți și una pentru copii – sunt incalzite suficient iar cea mare avea temperatura perfecta pentru baie, chiar mai calda decat ma asteptam si decat am intalnit la alte piscine interioare.

La vremea când a fost construit hotelul, totul a fost gândit în așa fel încât fiecare cameră să beneficieze de cel puţin 2 ore zilnic de iluminatul direct al soarelui, astfel încât în perioada respectivă se spunea că la „Govora soarele se închiriază cu ora“.

PARCAREA hotelului este suficient de mare (80 de locuri) pentru numarul de camere si este gratuita.

PERSONALUL. Pentru ca e un hotel mare, nu am interactionat prea mult cu angajatii dar in putinele cazuri cand am avut nevoie de ajutorul lor, au raspuns cu zambetul pe buze si mi-au rezolvat problema sau nelamurirea.

Cu copiii în vacanță la Palace Hotel Govora

Am fost cu copilul la Govora pentru ca am vrut sa vada licuricii – pe care eu stiam ca in bucatica asta de tara ii putem vedea si doar intr-un interval scurt de timp, adica in iunie si iulie cand este perioada imperecherii. Asa ca am ales si de data asta hotelul astfel incat sa bifeze cat mai multe din criteriile dupa care pun unui hotel eticheta child friendly.

Hotelul in sine nu este dedicat familiilor cu copii, insa in weekendul in care am fost noi, jumatate dintre oaspeti erau parinti sau bunici veniti cu prichindei dupa ei. Picii alergau tot timpul în timpul meselor (pe terasă), însă nu părea să deranjeze pe nimeni asta iar chelnerii își vedeau de treabă liniștiți – făceau slalom printre copii și erau destul de prietenoși și de comunicativi cu cei mici care stăteau la masă.

Oferte de vacanță la Hotel Palace, Băile Govora

Eu am fost mulțumită pentru că din meniul de la restaurant am găsit în fiecare zi câte ceva potrivit pentru cel mic și, cel mai important, că mâncarea era adusă foarte repede la masă. În plus, în timpul scurt cât așteptam să ni se aducă comanda, puteam să mergem (unul dintre noi) să ne jucăm puțin prin parc.

Ce mi-a plăcut cel mai mult

As putea face un top 3 a ceea ce mi-a placut cel mai mult si pentru care as recomanda Hotelul Palace din Govora, fara sa ierarhizez insa cele 3 lucruri.

  • SPA-ul hotelului m-a surprins, pentru ca nu ma asteptam sa fie unul modern, cu facilitati pe care nu le-ammai intalnit la alte SPA-uri de hotel si, recunosc, a fost o surpriza frumoasă.
  • Locația e de vis, practic e tot ce-ți dorești de la o vacanță sau de la un weekend în care să te relaxezi. Știam că este lângă parc, dar de acasă nu îmi dădeam seama exact ce presupune asta. Ei bine, nu greșesc cu nimic dacă spun că hotelul este practic în Parcul Central din stațiune – parc care se întinde pe 20 de hectare. Când am fost noi, la început de iulie, parcul era liniștit, seara erau turiști și localnici la plimbare și ne-a plăcut că nu se auzea decât zgomotul apei cascadelor din parc: nicio muzică, nimic.
  • Hotelul însuși arată fabulos, m-am simțit răsfățată în fiecare minut petrecut acolo, mai ales în diminețile cu soare blând – când luam micul dejun pe terasa cu vedere la parc (ce triluri de păsări!) ori seara când știam că după cină apar licuricii iar noi suntem în mijlocul lor, în parc.

Ca și curiozitate – informație pe csare am aflat-o dintr-un pliant de la recepția hotelului – Palace a fost primul hotel cu bază de tratament din România, iar clădirea are 365 de goluri (ferestre și uși) – tot atâtea câte zile sunt într-un an.

Una peste alta, Palace e un hotel liniștit – fapt care îl recomandă și pentru bunici, și pentru corporatiști care vor să se deconecteze total dar și pentru copii – tocmai datorită parcului cel mare.

Hotel Palace Baile Govora by 281TravelGirls.ro

Ce lipsește sau ce aș schimba?

Locul de joaca din gradina hotelului mi s-a parut trist dar e drept ca nu era deschis publicului si ca se lucra intens la reamenajarea lui – poate ca in viitor va arata altfel.

***

Când închid ochii și mă gândesc la weekendul de la Palace, tot ce îmi vine în minte e starea de relaxare totală pe care am avut-o în cele 3 zile acolo. Deși restul stațiunii nu arată prea îmbietor, fabulosul Palace și Central Park-ul govorean au fost tot ce am avut nevoie pentru ca vacanța noastră să fie memorabilă. La asta au contribuit și miile de licurici pe care i-am văzut luminând pe aleile parcului imediat după lăsarea întunericului, totul într-o liniște deplină, de parcă toată lumea asista la un spectacol de teatru.

Hotel Palace Baile Govora by 10TravelGirls.ro

_______________________

Notă: Am fost oaspeți la Palace Hotel din Baile Govora în perioada 8-10 iulie 2016. Pentru rezervări intrați pe site-ul oficial, sunați la 0250.770.070 sau direct pe Booking.com.

____________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici

Share

Îti mai recomandam:

Cele mai frumoase locuri în care să mergi cu cortul în România
Cazare în Puglia: unde am stat în Bari, Alberobello și Lecce
Și, ce ziceați că faceți de 1 iunie?
Vacanța de iarnă cu copiii: unde mergem, ce facem și ce punem în bagaj
Ce se întâmplă dacă ai un accident pe pârtie în Austria
Tag-uri: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



URMĂREȘTE-NE!