Vacanță în Andaluzia: Cordoba – ghid practic gratuit

Cordoba, fosta capitală a Spaniei Maure e în topul oraşelor vizitate din Andalucia. Un road trip în sudul Spaniei (e cel mai nimerit mod de a gusta din plin fiecare părticică din ParAndalucia) e musai să aibă escală şi în Cordoba. Nu doar pentru Mezquita – faimoasa moschee ce adăposteşte în centru o biserică catolică dar şi pentru Alcazar de los Reyes Cristianos, pentru Juderia (Cartierul evreiesc), pentru salmorejo şi pentru patios –  oazele andaluze din inima fiecărei case de aici.

________________________________________________________

Când să mergi

Eu am fost în ParAndalucia cu Paravion toamna , deci în extra-sezon, când preţurile scad simţitor, turişti sunt încă dar nu într-atât încât să te calci în picioare iar temperaturile sunt perfecte pentru hoinărit de dimineaţă până seara.

Însă mi-ar plăcea să fiu în Cordoba şi primăvara, în luna mai, atunci când locuitorii îşi deschid porţile grădinilor interioare căci cu toţii participă la concursul de cel mai frumos patio din oraş. Cred că e o nebunie colorată şi parfumată de sutele de ghivece azurii, cu flori de tot soiul.

Vara e momentul oportun dacă îţi plac oraşele animate, căci atunci toate cafenelele şi restaurantele din oraşul vechi sunt pline de turişti pestriţi şi de localnici deopotrivă iar râul Guadalquivir te ispiteşte să-ţi răcoreşti picioarele obosite. În plus, căldura de peste zi e scuza perfectă să îţi faci şi tu siesta într-un patio, cu un café con leche, întocmai ca cei ce locuiesc prin părţile astea.

Cum ajungi

Cu avionul, până în Malaga, Granada ori Sevilla. De acolo, cu trenul (www.renfe.es) ori cu autocarul. Compania Alsa are preţuri şi orare foarte bune şi poţi să cumperi bilete şi cu cardul. Eu am zburat cu BlueAir până la Malaga şi pentru că am fost într-un tur prin ParAndalucia, am luat din Sevilla un autobuz al companiei Alsa (www.alsa.es) şi am plătit 11,25 euro. Punctul forte al călătoriei cu autocarele Alsa e că au Wi-Fi gratuit.

Unde te cazezi

Dacă vrei un city break în fosta capitală a Spaniei Maure, îţi recomand Hotelul CIUDAD DE CORDOBA 4*, care e foarte aproape de Podul Roman, de Alcazar de los Rezes Cristianos şi de Mezquita. Preţul pentru un loc în cameră dublă, cu mic dejun inclus, 4 nopţi de cazare este de 123 de euro. Vederea către râul Guadalquivir este inclusă în preţ. Mai multe oferte de cazare în Cordoba găsești aici.

Unde și ce mănânci

Dacă ești în Spania, atunci te supui legii nescrise care spune că orice masă începe cu niscaiva tapas. Oferta este atât de variată, încât ai nevoie de cel puțin o săptămână să guști din fiecare fel. Tapas Salmorejo, Tapas Rinones al Jerez și Tapas Patatas Alioli sunt delicioase iar prețul e între 1,5 și 2 euro, în funcție de locație. Dintre toate, supa rece Salmorejo (care se poate comanda şi în varianta fel principal, nu doar tapas) e de neratat, căci e specialitate cordobeză. Și dacă ești în Cordoba, atunci e musai să comanzi paella, care prin părțile locului poartă numele de arroz – Arroz Cordobes e delicioasă (8,5 euro/2 persoane).

Restaurante şi terase sunt cu nemiluita pe toate străduţele din Cordoba aşa că nu-ţi va fi greu să găseşti unul pe placul tău. Recomandarea TravelGirls e Taberna Restaurante Pizzaro (Calle Deanes), aproape de Catedrala Mezquita: pentru preţurile decente, un salmorejo delicios, măncare tradiţională andaluză şi cordobeză, servire bună şi atmosferă familială.

Ce vezi

  • Mezquita: Moscheea-Catedrală, simbol al oraşului şi n-ai cum s-o ratezi: e în centru, aproape de Podul Roman. Preţ bilet: 8 euro;

  • Alcazar de los Reyes Cristyanos: Palatul-reşedinţă a regilor catolici ai Spaniei, pe care îl găseşti lângă zidurile oraşului, la doi paşi de Mezquita. Grădinile interioare şi panorama din Turnul Leilor sunt spectaculoase. Preţ bilet: 4 euro;

  • La Juderia (Cartierul evreiesc), cu statuia lui Moses Maimonides (legenda pantofilor o poţi citi aici);
  • Sinagoga: singura sinagogă rămasă în picioare din oraş, pe care o găseşti în cartierul Juderia (cartierul evreiesc). Intrare gratuită;
  • Casa Andalusi: casă decorată în cel mai pur stil andaluzian, unde majoritatea obiectelor expuse pot fi cumpărate. Preţ bilet: 2,5 euro;
  • Podul şi Poarta Romane: Se crede că podul care trece peste Râul Guadalquivir a fost construit de către Julius Caesar iar în perioada maură era poarta de intrare în oraş. Noaptea e luminat iar bicicliştii şi turiştii profită de asta pentru o promenadă;
  • străzile înguste și pietruite, mărginite de case de un alb strălucitor, care îți poartă gândurile fie la o ilustrată din Santorini fie la farmecul oriental din Sidi Bou Said (Tunisia).

Mai multe detalii despre ce e de văzut în Cordoba găseşti aici.

TravelGirls te învaţă Tips & Tricks

  • dacă știi câteva cuvinte în spaniolă, încearcă să le vorbești localnicilor (la magazin, la muzeu, în autobuz) pe limba lor; cei mai mulți nu știu engleză și de aceea pot părea neprietenoși dacă li te adresezi în altă limbă decât spaniola.
  • la prânz, în afară de cafenele și de restaurante, aproape totul se închide pentru siesta.
  • intrarea la Mezquita este gratuită, de luni până sâmbătă, de la 8.30 la 10.00.
  • Oficina de Turismo, de unde poţi lua o hartă gratuită şi de unde primeşti indicaţii preţioase, e vizavi de Mezquita.
  • intrarea la Alcazar de los Reyes Cristianos e gratuită în fiecare de marţi până vineri, între 8.30 şi 10.30.
  • intrarea la Sinagogă e deschisă sâmbăta dar e închisă în fiecare luni.
  • Cordoba candidează pentru titlul de Oraş Cultural European în 2016.

Recomandat de TravelGirls:

Zoco de Artesanos: prima piaţă de artizanat din Spania. De fapt, e o curte interioară (patio), cu multă verdeaţă, unde au atelierele mai mulţi meşteri populari din oraş (ceramişti, bijutieri, marochinieri). Cordoba e binecunoscută mai ales pentru produsele manufacturate din piele aşa că poţi să pleci cu un suvenir de calitate de aici.

Sfatul TravelGirls:

Încearcă să vezi oraşul dimineaţa, la prima oră, atunci când străzile sunt animate doar de către localnicii care pleacă la serviciu ori la şcoală, când buticurile cu artizanat abia îşi ridică obloanele, când mirosul de pâine proaspătă şi de cafea măcinată pluteşte în aer şi îţi inundă nările iar spaniolii îţi dau bineţe, ca şi cum ai fi de-ai lor. E momentul perfect să iei pulsul oraşului autentic.

Ce pui în bagaj:

  • ochelarii de soare: Sudul Spaniei e una dintre cele mai călduroase şi însorite zone din Europa aşa că nu-ţi uita ochelarii, oricare ar fi anotimpul în care alegi să mergi aici.
  • încălţăminte comodă: Cordoba e ca un muzeu în aer liber şi hoinăreala prin grădini şi pe străzile înguste şi pietruite nu e foarte plăcută dacă nu ai pantofii potriviţi.

LAMONZAshop.ro

____________________

Articolul acesta face parte din campania ParAndalucia cu Paravion.ro – bilete de avion online. Pentru a vedea toate poveștile din ParAndalucia, click aici. Mai multe fotografii din această regiune găsești în albumul foto de pe Facebook și update-uri pe htag-ul #ParAndalucia de pe Twitter.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.

Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

10 COMENTARII

    • Adriana şi noi tot toamna am fost şi a fost perfect. Într-adevăr, Andalucia e una dintre cele mai călduroase regiuni din Europa şi vara cred că e o nebunie. Combinaţia dintre caniculă şi aglomeraţia dată de turişti nu e dintre cele mai fericite.
      Noroc că în Cordoba sunt grădinile interioare 🙂

    • în Andalucia am mers şi cu autobuzul şi cu trenul (din Jerez de la Frontera până în Cadiz) şi asta pentru că am ratat autocarul 🙂
      Dar atunci când drumurile sunte bune, nu există întârzieri, preţul biletelor este bun şi mai ai şi internet, nu văd de ce ai alege alt mijloc de transport în comun decât autocarul 😀

  1. Deci as face ceva economie daca as ajunge tare dimineata! din pacate programul autobuzelor din Sevilla e cam aiurea! ajunge autobuzul la 10 dimineata! cred ca e facut „special” :)) pentru cei care dorm peste noapte in Cordoba

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.