Descoperă Sufletul Transilvaniei: 10 motive să vizitezi satele săsești anul acesta

elefant.ro

Viața la țară în satele din inima țării e liniștită și nu se întâmplă mai nimic, ca în orice sat din România. Mă rog, știi cum se spune: aparențele înșeală. De fapt, în satele săsești se întâmplă lucruri extraordinare, puse la cale de oameni inimoși și de cum dă firul ierbii e o zumzăială mai ceva ca în stupină. Ce-i face pe turiști să meargă în sate ascunse bine pe hartă?

1. Situl UNESCO Sate cu biserici fortificate din Transilvania

Biertan, Saschiz, Câlnic, Viscri, Prejmer, Valea Viilor și Dârjiu: 7 sate norocoase care sunt protejate de UNESCO și nu întâmplător, ci pentru că aici s-au păstrat cel mai bine și bisericile fortificate. Toate pot fi vizitate într-un weekend (uite o idee, dacă nu știți ce să faceți în acest sfârșit de săptămână), mergând de la Brașov la Sibiu (sau invers, nu ne încurcăm în astfel de detalii), cu un mic ocol pentru Câlnic, care e între Sibiu și Sebeș.

Biertan a fost primul sat inclus pe Lista Patrimoniului Mondial, în 1993 și până și drumul până la el e rupt din rai. Ușa cu 19 zăvoare și povestea haioasă a Turnului Închisorii sunt doar câteva dintre motivele pentru care Biertanul trebuie văzut. Pe mine m-a cucerit cu priveliștea formidabilă spre sat, aș fi stat sprijinită cu coatele de zidurile fortificației toată amiaza, mai ales că din biserică se auzeau acorduri ireale de orgă.

Despre Viscri s-a tot vorbit, am scris și noi aici, eu îl am în minte ca satul unde mi-aș lăsa fără teamă copiii să zburde în voie pe ulițele pietruite și să alerge pe dealurile care în iunie, când am fost eu, sunt pline de flori de toate culorile. În Viscri pare că fiecare sătean are rolul lui bine stabilit, toată lumea face câte ceva ca să ajute comunitatea să crească. Poate că acesta este și secretul numărului mare de turiști care vin la Viscri în fiecare an.

http://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/viscri-125-guest-house-de-familie-in-inima-transilvaniei.html Posted by TravelGirls.ro on Wednesday, July 16, 2014

Biserica fortificată din Saschiz este chiar pe marginea șoselei (E60) care leagă Sighișoara de Brașov, pur și simplu n-ai cum s-o ratezi. Dacă treci pe acolo, ia-ți un răgaz de o oră-două să vizitezi biserica evanghelică și cetatea țărănească ce se vede sus pe deal. Urcușul până acolo e destul de lin și n-ar trebui să îți ia mai mult de 15 minute (pe jos), chiar și iarna sau după o ploaie zdravănă – cu riscul să te înnămolești. În orice caz, recomand încălțăminte adecvată, adică bocanci ori sandale de trekking. Cetatea țărănească (construcția ei a început în 1347) e abandonată într-o degradare dureroasă, poate că vor veni și pentru ea vremuri bune, cum s-a întâmplat la Râșnov sau la Rupea. Chiar și în ruină, cetatea Saschiz îi răsplătește pe vizitatori cu o priveliște spre văile din jur de care nu te mai saturi.

Dacă mă întrebi pe mine, Cetatea țărănească de la Prejmer e “must do” pentru oricine ajunge în Brașov, mai ales că e la doar 15 km distanță de oraș. I se mai spune și Cetatea care nu a fost cucerită niciodată și oricât de frumoasă ar fi în fotografii, nimic nu se compară cu realitatea. Dintre cele 7 biserici fortificate protejate de UNESCO, cea de la Prejmer mi-a plăcut cel mai mult. Prejmer Brasov Romania (5)

2. Transilvania Card – pașaportul pentru vizitarea bisericilor fortificate

Acum câteva săptămâni mă revoltam teribil pentru că BOR a închis un traseu turistic și îi amendează pe cei care se încumetă totuși să urce pe cele 300 de scări din Slănic Moldova (detalii pe articolul din Adevărul). Biserica din România face însă și lucruri admirabile, însă nu cea Ortodoxă ci Biserica Evanghelică, ambasadorul proiectului Descoperă Sufletul Transilvaniei. Pe lângă aplicația pentru smartphone și pagina de Facebook (dați un like, veți fi la curent cu o mulțime de informații și evenimente interesante), reprezentanții Bisericii Evanghelice au lansat Transilvania Card – pașaportul pentru vizitarea bisericilor fortificate. Și pentru ca proiectul să fie cu adevărat demn de toată lauda, toate veniturile obținute din vânzarea cardurilor vor fi folosite pentru păstrarea și dezvoltarea bisericilor fortificate.

Discount 100% la 41 de biserici fortificate

Cardul costă doar 50 de lei și oferă acces gratuit la 41 de biserici fortificate din Transilvania: Cinșor, Cincu, Criț, Meșendorf, Biserica Neagră din Brașov, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Selistat, Viscri, Bunești, Bărcuț, Sebeș, Cetatea greavilor Gârbova, Apold, Archita, Cloașterf, Reghin, Biserica din Deal și Biserica Mănăstirii din Sighișoara, Atel, Axente Sever, Bazna, Biertan, Cisnădie, Cisnădioara, Cristian, Curciu, Dealu Frumos, Gusterita, Ighisu Nou, Mălâncrăv, Mosna, Netus, Stejărișu, Turnișor, Valchid, Valea Viilor, Catedrala Evanghelică din Sibiu, Centrul bisericesc Mediaș și Abația cisterciană Cârța.

Foto credit: http://www.siebenbuerger.de/

Foto credit: http://www.siebenbuerger.de/

Ce-mi place foarte mult este că pentru fiecare biserică fortificată în parte sunt trecute datele de contact ale persoanei care are cheia (așa se obișnuiește), programul și adresa. Informațiile sunt prețioase, de foarte multe ori am pierdut mult timp până am găsit pe internet un număr de telefon sau o adresă de mail valabile. Toate detaliile acestea le găsiți pe site-ul oficial Transilvania Card, la categoria Biserici fortificate (pentru fiecare județ în parte).   Mai mult decât atât, cu ajutorul cardului aveți și discounturi (în mare parte de 10%) la cazare în locații alese, de exemplu Viscri 125, Binderbubi Mediaș sau Cincșor Case de Oaspeți. La categoria Servicii de pe site, veți găsi și alte discounturi – la tururi ghidate, evenimente, muzee.   Pentru 2015 cardul este valabil până pe 31 octombrie și poate fi cumpărat din mai multe locații din țară dar și din Munchen (lista completă aici) sau comandată pe email – nwk@kirchenburgen.org.

3. Ruine săsești transformate în case de oaspeți

Mai întâi a fost Prințul Charles care a cumpărat o casă veche în stil saxon în Viscri, pe care după ce a restaurat-o a introdus-o în circuitul turistic. Practic Prințul a pus un sat aproape izolat din inima Transilvaniei pe harta Europi și așa a început toată povestea frumoasă a caselor de oaspeți de astăzi. La Viscri (Viscri 125), Criț (Casa cu zorele), Cincșor (în vechea școală și vechea parohie), Mălâncrăv (Conacul Apafi), Richiș (Casa Noah) sunt doar câteva locuri unde puteți să descoperiți adevăratul suflet al Transilvaniei rurale: cu camere unde fiecare obiect are povestea lui, cu șure transformate în sală de mese, cu mâncare simplă – din roadele grădinilor proprii, cu gazde în loc de proprietari.

 

 

4. Transilvanian Brunch – probabil cel mai bun mod să cunoști bucatele săsești

În ultima sâmbătă a fiecărei luni, din aprilie până în septembrie, bucătăresele din 6 sate din Sibiu și Mureș gătesc bunătăți săsești și împreună cu artiști locali încing câte o petrecere în aer liber pentru oaspeții veniți din toate colțurile țării. Este un mod grozav să descoperiți Transilvania rurală mai puțin cunoscută, să pătrundeți în comunitățile locale și să vă faceți prieteni printre localnici și, desigur, să nu uităm de mâncărurile pregătite cu drag pentru voi, musafirii. Locurile sunt limitate și e nevoie să vă înscrieți online, cu minimum 3 zile înainte de eveniment, pe eat-local.ro – procesul e foarte simplu, practic în mai puțin de 20 de secunde v-ați rezervat locurile la brunch. Prețul e de doar 75 de lei de persoană (sub formă de donație) pentru o experiență care promite amintiri cât pentru o vară întreagă și acoperă cheltuielile de organizare (ingrediente, băuturi nealc., logistică, programe culturale și pentru copii, plata muncii localnicilor).

 

Foto credit: https://www.facebook.com/mytransylvania.ro

Foto credit: https://www.facebook.com/mytransylvania.ro

 

5. Slow Food: Picnic în Cindrel, Flavours and Sound of Transylvania, Electric camping/Fool moon picnic și Cină în natură

Dacă nu reușești să îți faceți planuri de vacanță la final de lună ca să ajungi la brunch dar gândul ți-a luat-o deja la sănătoasa spre pajiști înflorite și mese întinse la umbra vreunui nuc bătrân, nu-i bai căci mai sunt și alte evenimente culinare savuroase în zonă. Picnic în Cindrel. Organizatorii pregătesc câte o traistă ciobănească cu produse și preparate din Mărginimea Sibiului, plecați apoi la drum într-o scurtă drumeție sau o tură de biciclete pe drumul brânzei și, de ce nu, o vizită la unul din meșteșugarii din sat apoi savurați bunătățile la picnic.  În 2017, primum Picnic in Cindrel va fi la Cisnădioara, la Sărbătoarea Cireșelor unde ne veți găsi și pe noi, cu cățel și purcel, gata de drumeție.

Foto credit: http://www.mytransylvania.ro/

Foto credit: http://www.mytransylvania.ro/

Flavours and Sound of Transylvania. Dacă ți-ai dorit să înveți cum se face zacusca, cum se conservă legumele şi zarzavaturile pentru iarnă, cum se face pâinea adevărată, ai ocazia să o faci la unul din workshopurile de gusturi și tradiții rurale. Tot aici, în unele dintre cele mai frumoase sate săsești, vei vedea cum se face brânza sau iaurtul cu fructe, cum se prepară ciupercile de pădure, ce gust are carnea de bizon sau cum se combină ceapa cu slănină într-o pastă tartinabilă. Sună grozav, nu?

Foto credit: http://www.mytransylvania.ro/

Foto credit: http://www.mytransylvania.ro/

Electric camping/Fool Moon Picnic. Dormitul la cort, sub cerul înstelat, e una din marile noastre bucurii. La Fool Moon Picnic se alege un loc fain de campare – undeva la poalele munților sau într-un sat de pe Valea Hârtibaciului, se montează corturile și după o cină cu produse locale pe muzică mixată de un DJ se sărbătorește toată noaptea. Dimineața suntem poftiți la un mic dejun tot cu produse locale. Let’t party!

Cină în natură. Unul din motivele pentru care ne-am îndrăgostit pur și simplu de conceptul evenimentelor ăstora din Transilvania e că nu e vorba doar despre mâncare. De fapt, mâncarea simplă și bună e doar pretextul ca să se întâlnească câteva zeci bune de oameni din toate colțurile țării, care să schimbe idei, să lege prietenii și să stea la povești. Cină în natură, poate mai mult decât celelalte evenimente, e despre povești și despre susținerea unei cauze locale.

6. Poveștile sașilor rămași în Transilvania

Nu mai sunt mulți sași în satele din Transilvania însă cei care au rămas au povești fascinante. Partea bună este că nu trebuie să bateți din poartă în poartă ca să îi găsiți, cei mai mulți dintre ei sunt cei care țin cheile bisericilor fortificate. Sat Viscri, nr. 141. În timpul verii, când turiștii vin în fiecare zi, Sara Dootz este tot timpul la biserica din sat și stă de vorbă cu fiecare. Datorită ei și fiicei ei Prințul Charles a venit în România și a cumpărat o casă și tot ea este vinovată de numărul mare de turiști din Viscri. E o încântare să o asculți. Și la Criț se spun povești săsești, de asta se ocupă Sofia Folbert, o săsoaică de peste 90 de ani care vine în fiecare vară în satul natal. Mai multe despre ea am scris aici .   Crit (16)

7. Turul ciclist al satelor săsești și al bisericilor fortificate: Transilvania Bike Trails

Voluntari și localnici din mai multe sate săsești din Târnava Mare au spus DA unui proiect ambițios și deopotrivă de frumos: construirea de la 0 a unei rețele de trasee offroad de biciclete care să lege mai multe sate transilvănene. Punctul de plecare și de sosire este Sighișoara, pentru ca și străinilor să le fie ușor să plece pe traseu. În total sunt 100 de kilometri de potecă pietruită care trece prin păduri, peste dealuri și prin 10 sate saxone, cu biserici fortificate, site-uri UNESCO.      

www.tbtrace.roTransilvania Bike Trails Race, este un concurs MTB ce va avea loc pe data de 26 iulie 2014, cu start si…

Posted by Transylvania Bike Trails Network on Thursday, June 19, 2014

8. Fabrica de suc de mere de la Mălâncrăv

Ai bate cale lungă să mergi într-un sat uitat de Dumnezeu, unde și asfaltul se termină și unde nu există semnal la telefon doar ca să bei un pahar cu suc bio de mere? Ce poate să aibă sucul ăsta atât de special încât să fie o atracție turistică în sine? Ei bine, mai întâi a fost Conacul Apafi din sat, care după ce a ajuns pe mâna comuniștilor a fost transformat în cămin cultural, ajungând aproape o ruină. Apoi a fost Prințul Charles care a cumpărat conacul și l-a restaurat prin fundația pe care o conduce – Mihai Eminescu Trust și l-a introdus în circuitul turistic.

Conacul Apafi Malancrav

În spatele conacului (care fie vorba între noi, este probabil cel mai liniștit loc de pe pământ; îmi imaginez serile calde de vară în cerdac, cu o carte în mână și un pahar de socată parfumată) e livada de meri și făbricuța care produce atât de lăudatul suc ecologic de mere. Înainte să vină Prințul în sat, livada de meri nu prezenta interes pentru nimeni, nici măcar pentru localnici dar după ce a fost pusă pe picioare făbricuța, comenzile de sucuri (mere și pere) vin de la restaurantele și pensiunile din zonă care pun pe masă clienților produse locale.

Mălâncrăv e unul dintre locurile acelea unde îți pare rău că nu mai ești copil să stai toată vacanța mare la țară, la bunici. Fără internet, fără telefon, doar cu poftă de cutreierat pădurile și dealurile de lângă sat, cu teancul de cărți pe noptieră și cu mâncare simplă, adevărată.

Printul Charles si fundatia sa, Mihai Eminescu Trust au cumparat la Malancrav o livada de meri si fac aici cel mai bun…

Posted by TravelGirls.ro on Thursday, June 26, 2014

9. Experience the wild side of Europe: Transylvania Horse Show

La doar câțiva kilometri de Sighișoara, în satul Prod – comuna Hoghilag, într-o zonă despre care ghidul Lonely Planet spune că este perfectă pentru călărie, se organizează de 5 ani Transylvania Horse Show. Anul acesta evenimentul la care participă 45 de tineri din 45 de țări va fi între 8 și 10 mai. Intrarea va fi gratuită vineri, în prima zi de concurs iar sâmbătă și duminică prețul biletului pentru adulți este 15 lei.

Dacă e prea din scurt și nu ai vreme să mergi la show dar iubești căluții, îți recomandăm o plimbare specială prin satele saxone. Dacă știi să călărești poți să încaleci un cal, dacă nu sau ești cu copiii în vacanță vă urcați cu toții în căruță și porniți într-o aventură de 6 ore peste dealuri, prin păduri și prin sate săsești izolate. Detalii aici.

Cross Country Farm – organizatorul Transylvania Horse Show – are o idee nemaipomenită și pentru weekend: o aventură de 48 de ore, tu trebuie doar să închizi calculatorul, biroul și să pleci la drum vineri, imediat după program. De restul de ocupă organizatorii și promit că nu vei uita ușor experiența. Prețul pentru o astfel de escapadă de weekend e de 550 de lei și include ghid ecvestru, 6-8 ore de călărie, masă și cazare. Detalii aici.

Foto credit: http://cross-country.ro/

Foto credit: http://cross-country.ro/

10. Sărbătoarea sașilor: Săptămâna Haferland din Țara Ovăzului

De câțiva ani încoace, la mijlocul lunii august, în câteva sate săsești din Țara Ovăzului a fost pus pe picioare un eveniment special. O săptămână plină de dansuri, concerte de orgă, workshopuri care mai de care mai atractive, drumeții, concursuri de biciclete – toate pentru ca noi să cunoaștem mai bine comunitățile săsești, obieciurile locale și pentru a promova și salva de la distrugere patrimoniul cultural extrem de bogat.

Save the date: Săptămâna Haferland 2017 se va desfășura între 9 și 14 august, în satele Fischer, Viscri, Criț, Meșendorf și Roadeș. Pentru mai multe detalii urmăriți pagina oficială de Facebook.

Anul trecut atracțiile principale au fost plimbările cu balonul cu aer cald și deschiderea oficială a Casei Kraus – fosta casă parohială din Criț, care este acum casă de oaspeți. Oare ce surpriză pregătesc organizatorii pentru ediția din 2017?

Foto credit: https://www.facebook.com/haferland

Foto credit: https://www.facebook.com/haferland

***

Lista noastră e prea scurtă pentru cât de multe motive sunt să mergeți într-o vacanță în satele transilvănene. Ce ne place și mai mult e că majoritatea inițiativelor de promovare a zone nu vin din partea autorităților ci a unor oameni obișnuiți, care iubesc locurile astea și care cred cu tărie că poți muta munții din loc dacă îți dorești asta. Dovadă stau zecile de case abandonate care au fost transformate ca o Cenușăreasă în prințesa balului, miile de bicicliști care au participat în 2014 la TBT Race odată cu inaugurarea traseelor de bicicletă din zona Viscri și evenimentele culinare care se țin cu casa închisă, de fiecare dată fiind epuizate toate biletele.

__________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, intră în Gașca celor mai plimbărețe fete din România!
Urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.



Booking.com

Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici

Share

Îti mai recomandam:

Experiențe în Secuime: cum a fost la hotelul Castel Daniel din Tălișoara (review)
Cele mai frumoase locuri în care să mergi cu cortul în România
Și, ce ziceați că faceți de 1 iunie?
Vacanța de iarnă cu copiii: unde mergem, ce facem și ce punem în bagaj
Ce se întâmplă dacă ai un accident pe pârtie în Austria
Tag-uri: , ,

6 Responses to Descoperă Sufletul Transilvaniei: 10 motive să vizitezi satele săsești anul acesta

  1. Pingback: Idei de weekend: ce să faci 2 zile lângă Sibiu

  2. Pingback: Cum a fost la Transilvanian Brunch - un sat izolat, mâncare delicioasă și oameni frumoși

  3. Pingback: Idei de weekend în inima Transilvaniei: Criț - satul cu de toate

  4. Frumos articol. Transilvania este partea mea preferata a Romaniei:) Acum cu venirea iernii putem profita si de toate specialitatile culinare de Craciun…:D

    Corina 8 October 2015 at 0:15 Reply
  5. Buna ziua!

    In luna mai al anului urmator…. am o provocare…
    Seful meu isi doreste sa pun la punct o vacanta de aproximativ 7 zile in Romania noastra frumoasa! Nu ar fi chiar atat de greu dar cerintele lui ma dau peste cap… Nu este de origine romana si este un domn invatat cu domnia…cazare de 5 stele la modul cel mai serios si servicii de 10+…totul in ideea in care deja a fost dezamagit de cazarile de 5 stele…de lux din hotelurile Bucurestiului…. sa ii fiu ghid cand eu romanca nu am vizitat Romania din scoarta in scoarta…imi va fi destul de greu..frustrant de fapt…dar nici asta nu este o problema… va fi un tur mai mult decat satisfacator si pentru mine…dar cum pot planui un traseu care sa includa serviciile cerute si sa pot sa ii arat exact frumusetea locurilor neatinse inca de urbanizarea si tehnologizarea zilelor nostre… Sunt intr-o mare dilema….pentru ca nu pot gasi trasee care sa intruneasca toate conditiile… am la dispozitie atatea luni de cercetare si documentare dar nu stiu de unde sa incep…

    Cer un sfat…de fapt cer ajutoooorrr!

    Citind articolele tale realizez cat de minunata poti fi…dar nu imi pot deslusi cum reusesti sa le faci pe toate…constienta fiind ca ai inceput totusi de undeva!

    Iti multumesc pentru atentie…si sper sa imi poti da un mic ajutor…un sfat…

    O zi buna iti doresc!

    Lory 6 November 2015 at 13:59 Reply
  6. Pingback: Cazare în Biertan: Review Pensiunea Unglerus | TravelGirls.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



URMĂREȘTE-NE!