Până la capătul lumii – Timelapse

Înainte ca marii exploratori să fi cutreierat mările și oceanele, oamenii credeau că undeva există un capăt al lumii, o poartă către Bine sau către Rău, un loc unde timpul a stat în loc și unde trebuie să umbli cu băgare de seamă, altfel nu te mai întorci acasă.

Că Pământul e rotund o știm oficial de la Magellan încoace dar tot mai există pe glob câteva capete ale lumii, locuri de unde te poți întoarce acasă foarte ușor, dacă ai câteva mii de euro pentru biletele de avion.

Bunica mea îmi povestea că acum mai bine de 80 de ani, la granița dintre România și Ucraina, acolo unde Dunărea se desparte în brațele Tulcea și Chilia, era o unitate militară unde veniseră tineri din Ardeal. Când au venit părinții lor în vizită au crezut că au ajuns la capătul lumii.

De fapt, Delta Dunării e un amestec ciudat de început și de sfârșit de lume. Liniștea și sălbăticiunea locurilor ăstora nu le-am mai întâlnit nicăieri în România, localnicii vorbesc o limbă arhaică, casele sunt dichisite cu stuf și papură și spoite cu albastru lipovenesc iar peștele e pe masă de cel puțin două ori pe zi.

Când intri în Mila 23 crezi că e Burano – tot un sat pescăresc, doar că mai puțin colorat, dar cu oameni la fel de primitori, dornici să mai schimbe două vorbe cu tine, cu ulite atât de înguste încât pe alocuri abia dacă au loc să treacă două persoane, cu bisericuță de rit vech, cu oameni care se salută cu Hristos voskrese! (n.r. Hristos a înviat în rusă) și la o lună după Paște și cu copii bălai cu ochii albaștri ca marea.

Letea – la două ceasuri pe apă distanță de Mila 23 – e un sat uitat parcă de lume, unde tanti Viorica a înțeles că dacă își vopsește casa și gardul cu albastru lipovenesc, turiștii or să fie încântați să îi calce pragul și să se ospăteze cu un borș de pește și gogoși aburinde. Un sat unde caii sălbatici încă mai zburdă liberi pe drumul prăfuit, străinii sunt încântați de pădurea cu liane și de dunele de nisipul rămas aici de pe vremea când locul era fund de mare – de la începutul lumii, cum spuneam. Letea e satul pescăresc cu lipovence cu nume de flori și ochi albaștri precum le sunt casele unde o bunică, pe nume Daria a ieșit la poartă și ne-a dat eugenii doar pentru că i-am spus că ne plac florile din curtea ei.

descoperi Delta Dunării înseamnă, de fapt, să îți dai seama că locurilea astea nu sunt la capătul lumii ci că s-au păstrat ca la începutul ei.

****

Dacă vrei să descoperi Delta Dunării, găsești mai multe detalii despre sejurul de 4 zile pe care l-am făcut la Mila 23 și Letea pe site-ul dedicat. Fotografiile pentru timelapse au fost făcute cu un Nikon D7000 de la magazinul F64.

_____________________________________________________________________________

Dacă vrei să fii mereu la curent cu destinațiile despre care scriem, urmărește-ne pe FacebookTwitter și abonează-te prin RSS la articole.
Loredana
Sunt și aici

Loredana

Jurnalist de profesie, consultant în turism de 6 ani și blogger de travel de aproape 5 ani.
De când am devenit mămică, am continuat să călătoresc la fel de mult, doar că am încetinit ritmul. Dau oricând o vacanță la țară, într-un sat izolat, într-o casă de oaspeți cu poveste în locul unui city-break și o tură pe munte cu tot cu copil în spate pe o sesiune de shopping, cu fetele, la Milano.
Bucătăria locală e de cele mai multe ori motivul principal pentru care îmi fac bagajul și plec la drum și cele mai prețioase suveniruri cu care mă întorc acasă sunt gusturile, mirosurile și fotografiile pe care le fac cu DSLR-ul.
Visul cel mare e o călătorie cât vara de lungă în America Centrală și de Sud.
Loredana
Sunt și aici
bestvalue.eu

8 COMENTARII

  1. […] Modelul acesta e destul de vechi și la F64 nu se mai găsește. În schimb, urmașul lui – GoPro Hero 3 – în toate cele trei ediții (White, Silver și Black) a făcut impresie bună printre cunoscători. Prețurile pornesc de la 1200 de lei pentru White Edition și ajung la aproape 2000 de lei pentru Black Edition. Cel mai mult îmi place la Hero 3 faptul că poți să faci timelapse. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.